Acasă Actualitate Ponta pune tunurile pe Cotroceni: PNRR, Zona Euro și criza Guvernului, motivele...

Ponta pune tunurile pe Cotroceni: PNRR, Zona Euro și criza Guvernului, motivele pentru care 'suntem deja în Iad'

0



Fostul premier Victor Ponta critică dur, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, modul în care președintele Nicușor Dan și echipa de la Cotroceni gestionează situația politică și economică a României. Ponta susține că, deși actuala administrație prezidențială pornește de la „intenții bune”, lipsa de experiență în guvernare și ceea ce el consideră a fi o interpretare greșită a atribuțiilor prezidențiale împing România într-o situație tot mai dificilă.

Într-un mesaj intitulat „DRUMUL ROMÂNIEI SPRE IAD ESTE PAVAT CU INTENȚIILE BUNE ALE COTROCENIULUI”, Ponta spune că a urmărit declarațiile unuia dintre apropiații președintelui și că, inițial, acestea i-au dat motive de optimism.

„M-a bucurat faptul că președintele Nicușor Dan și echipa sa de consilieri au numai intenții bune: legile PNRR, guvernare proeuropeană, dar și relații speciale cu SUA, trecerea la euro, pace și prietenie între PSD, PNL, USR și UDMR”, a scris Ponta.

Ulterior, acesta afirmă că a ajuns la o concluzie diametral opusă.

„După care am înțeles că ne îndreptăm direct spre Iad”, susține acesta, argumentând că, la mai bine de un an de la preluarea puterii, președintele și consilierii săi nu ar fi înțeles mecanismele guvernării și atribuțiile șefului statului.

Ponta acuză Cotroceniul de „micromanagement” și spune că acest tip de abordare ar fi potrivit pentru „un orășel burghez din Elveția”, nu pentru România, pe care o descrie drept o țară aflată într-o „criză economică, socială și politică fără precedent”.

Ponta: Legile PNRR nu sunt mai importante decât Guvernul

Primul punct criticat de Victor Ponta este abordarea potrivit căreia prioritatea ar fi adoptarea legilor PNRR, și nu formarea unui Guvern cu puteri depline.

„Prioritatea o reprezintă legile PNRR, nu Guvernul”, aceasta este opinia de la Cotroceni. Sublimă, dar, în practică, total falsă”, afirmă Ponta.

El susține că legile adoptate în Parlament privind ANI, decarbonizarea și biodiversitatea nu au rezolvat problemele, ci au generat noi conflicte politice și sociale.

În opinia sa, existența unui Guvern cu puteri depline ar fi permis adoptarea rapidă a acestor acte normative.

„Nu este treaba Parlamentului să facă micromanagement, așa cum nu este nici treaba președintelui. Trebuie doar să ai un Guvern competent și cu puteri constituționale depline”, a scris fostul premier.

Critici privind negocierile de la Cotroceni

Ponta susține apoi că președintele nu ar trebui să negocieze formarea unei majorități parlamentare.

„Nu este deloc atribuția președintelui să negocieze la Cotroceni o majoritate parlamentară”, afirmă el, adăugând că președintele desemnează premierul, iar acesta trebuie să își asigure majoritatea necesară pentru învestire și pentru voturile ulterioare.

Acesta face referire și la durata negocierilor pentru formarea majorității și susține că rezultatele au devenit tot mai slabe după aproximativ 100 de zile.

Ponta afirmă că această situație afectează inclusiv prestigiul funcției prezidențiale și consideră că soluțiile ar trebui să fie formarea unui Guvern sau organizarea alegerilor anticipate.

„Nu intrăm în Zona Euro în următorii șapte ani”

Un alt subiect abordat de Victor Ponta este aderarea României la Zona Euro. Fostul premier consideră că această discuție nu produce efecte concrete în prezent și susține că România nu mai îndeplinește criteriile necesare pentru aderare.

„Frumoasa intenție de aderare la Zona Euro nu ne ajută acum cu absolut nimic”, afirmă Ponta, care estimează că România nu ar avea șanse să îndeplinească toate criteriile în următorii 7, 10 ani.

El critică și faptul că discuțiile despre aderarea la moneda unică pot alimenta controverse legate de prețuri și de efectele unei eventuale treceri la euro.

„Așadar, este clar că nu intrăm în Zona Euro în următorii șapte ani, dar haideți să ne certăm de pe acum”, scrie Ponta.

Atac la ideea că România poate funcționa fără un Guvern cu puteri depline

Victor Ponta critică și ideea că situația României ar fi mai bună în absența unui Guvern cu puteri depline.

„Ideea că «ne este mai bine fără Guvern» este o altă intenție sublimă a Echipei de la Cotroceni, care ne duce în Iad”, afirmă acesta.

În continuare, Ponta compară situația României cu perioada de instabilitate politică din Bulgaria și descrie ascensiunea unui președinte care, potrivit fostului premier, ar fi transformat ulterior popularitatea prezidențială într-o majoritate politică.

„Consideră cineva de la Cotroceni că un asemenea scenariu este posibil în România? Dacă da, să îmi spună și mie ce fumează!”, a scris Ponta.

Ponta, despre Bolojan și riscul de „JUNK”

Fostul premier îl menționează și pe Ilie Bolojan, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și al riscului privind ratingul suveran al României. Ponta susține că „reducerea deficitului bugetar” a devenit principala temă a noii administrații, iar Bolojan s-ar fi concentrat aproape exclusiv pe acest obiectiv.

„Iar după un an am ajuns să ne rugăm la icoane și cruciulițe și să sperăm că Nazare ne mai obține două-trei luni de răgaz de la agențiile de rating, înainte de JUNK”, afirmă Ponta.

El consideră că guvernarea este mult mai complicată decât reducerea deficitului prin tăieri și avertizează asupra efectelor sociale și economice ale unei astfel de abordări.

„Guvernarea unei țări este un proces mult mai complex, mai sofisticat și mai delicat decât tăierea cu toporul, fără anestezie, a «piciorului bolnav»!”, scrie fostul premier.

„Suntem deja în Iad”

În finalul mesajului, Victor Ponta afirmă că și-ar fi dorit ca președintele și premierul să aibă experiența necesară înainte de a ajunge în funcții, nu să învețe „meseria” în timpul mandatului.

„Am sperat mereu, atât eu, cât și alți români, să avem un președinte și un prim-ministru care să își învețe «meseria» ÎNAINTE să ajungă în funcție, nu să se «califice la locul de muncă»!”, afirmă Ponta.

Acesta mai susține că România a ajuns să fie dominată de reacții emoționale în locul unor politici care să țină cont de toate categoriile sociale. „Cu toate intențiile bune ale alegătorilor și ale celor aleși de ei, suntem deja în Iad. Poate reușim, totuși, să schimbăm direcția!”, își încheie Victor Ponta postarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .