Acasă Actualitate Poliţia prinde un elev de 15 ani cu droguri la şcoală: Le...

Poliţia prinde un elev de 15 ani cu droguri la şcoală: Le vindea colegilor lui

0



Un elev de 15 ani a fost prins cu 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam în incinta unităţii de învăţământ în care învaţă, iar ancheta a demonstrat că le vindea colegilor. A fost plasat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri, informează news.ro.

”La data de 6 noiembrie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a unui minor, de 15 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. În aceeaşi zi, acesta a fost depistat în incinta unităţii de învăţământ în care este înmatriculat, având asupra sa două flacoane conţinând 36 de comprimate cu substanţa activă clonazepam (drog de risc)”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Ancheta a arătat că minorul ar vinde droguri de risc unor consumatori, în special minori, inclusiv din aceeaşi unitate şcolară.

”În cauză, a fost dispusă reţinerea minorului. Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea la domiciliu a celui în cauză, pentru 30 de zile”, a mai transmis sursa citată.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au formulat contestaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .