PNL solicită Guvernului şi MAI să ia toate măsurile pentru respectarea legii şi menţinerea ordinii publice în Bucureşti, la protestul organizat sâmbătă pentru susținerea lui Călin Georgescu. Extremiştii trebuie împiedicaţi să transforme Capitala României în scena unor violenţe publice de tipul celor pe care le-am văzut săptămânile trecute în Franţa, Italia sau Belgia, spune PNL.
Mesajul liberalilor
”Partidul Naţional Liberal solicită Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii şi menţinerea ordinii publice în Bucureşti, în contextul manifestaţiei pe care AUR şi susţinătorii pro-rusului Călin Georgescu intenţionează să o desfăşoare ilegal pe 14 noiembrie. Facem direct răspunzători Guvernul PSD şi liderii AUR de tulburările şi vandalismele care ar putea rezulta dintr-un miting neautorizat, în contextul încălcării legii şi al absenţei măsurilor care se impun pentru aplicarea ei”, spune PNL într-un comunicat.
Extremiștii sunt un pericol
Potrivit PNL, ”extremiştii trebuie împiedicaţi să transforme Capitala României în scena unor violenţe publice de tipul celor pe care le-am văzut săptămânile trecute în Franţa, Italia sau Belgia”.
”Libertatea de exprimare şi dreptul la protest sunt garantate într-o societate democratică, însă ele trebuie exercitate în cadrul legii, fără provocări şi fără violenţe. Dacă o manifestaţie nu îndeplineşte condiţiile legale de organizare, autorităţile au obligaţia să acţioneze în limitele competenţelor lor şi să prevină problemele. Susţinem poziţia primarului Municipiului Bucureşti, Ciprian Ciucu, în sensul aplicării legii şi al efortului de prevenire a oricăror incidente”, precizează PNL.
PNL atrage atenţia că manifestaţia anunţată de AUR coincide cu desfăşurarea meciului de fotbal România – Polonia şi cu prezenţa în Capitală a unor grupuri importante de suporteri.
”Această suprapunere impune măsuri suplimentare de prevenţie, pentru a evita eventuale confruntări sau încercări de provocare a unor violenţe. Subliniem de asemenea încercarea AUR de asociere la manifestaţia neautorizată a reprezentanţilor unor formaţiuni politice extremiste din străinătate, care s-au remarcat de-a lungul timpului prin declaraţii xenofobe la adresa românilor care locuiesc în diferite ţări europene. Acest lucru arată că AUR este împotriva românilor, tolerându-i pe cei care-i dispreţuiesc şi-i atacă pe români. România are nevoie de respectarea legii, nu de dezordine şi haos, iar actuala guvernare răspunde integral pentru ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor”, menţionează liberalii.
Simion vrea să coopereze cu autoritățile
Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că se pune ”la dispoziţia instituţiilor statului” pentru ca la manifestaţia de sâmbătă din Bucureşti să fie asigurată protecţia celor care doresc să îşi manifeste susţinerea faţă de Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale.
”Am făcut eu paşii necesari. Le-am oferit consiliere juridică, asistenţă celor care au depus cerere. Au fost mai multe cereri depuse, respinse. Toate. Minte primarul Ciucu când spune că nu a văzut nicio cerere. Reinventează felul în care au fost aprobate manifestaţii până acum”, a acuzat Simion.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .