Platforma TollRo funcţionează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncţionalităţile apărute vineri dimineaţă, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziţiona TollRo în perioada în care platforma a întâmpinat probleme tehnice nu vor fi sancţionaţi.
„În cazul unei disfuncţionalităţi a STRR sau a mijloacelor automate de control, indiferent de cauza acesteia, vehiculele pentru care, la momentul disfuncţionalităţii, există un OBE activ, o sesiune de tarifare activă în aplicaţia mobilă sau un tichet de rută valabil nu se înregistrează în STRR ca aflate în situaţie de neplată a TollRo pentru intervalul disfuncţionalităţii, iar TollRo aferent se stabileşte ulterior, pe baza datelor disponibile, fără cheltuieli suplimentare în sarcina utilizatorului”, se arată în normele citate de CNAIR, potrivit AGERPRES.
Conform aceloraşi prevederi, CNAIR asigură funcţionarea sistemului în condiţii de avarie şi publică pe pagina proprie de internet şi în aplicaţia mobilă informaţii privind disfuncţionalitatea şi intervalul în care aceasta s-a manifestat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .