Acasă Știri externe 'Planul de vis al lui Putin' – Premierul Donald Tusk trage semnalul...

'Planul de vis al lui Putin' – Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO

0



Premierul Poloniei, Donald Tusk, a reacționat miercuri la amenințările lui Trump privind o posibilă retragerea Statelor Unite din NATO, afirmând că demersul ar favoriza interesele Federației Ruse, conform Mediafax.

Donald Tusk a reacționat joi la declarațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora analizează opțiunea de a retrage Statele Unite ale Americii din Alianța Nord-Atlantică.

Mesajul liderului de la Varșovia

„Amenințarea destrămării NATO, relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei, o criză energetică masivă în Europa, oprirea ajutorului pentru Ucraina și blocarea împrumutului pentru Kiev de către Orban, toate acestea arată ca planul de vis al lui Putin”, a transmis liderul de la Varșovia printr-un mesaj publicat pe X.

Reacția premierului polonez vine după ce Donald Trump a anunțat miercuri că se gândește serios să retragă Statele Unite din NATO, invocând lipsa de sprijin din partea aliaților în războiul din Orientul Mijlociu.

Trump: „NATO este un tigru de hârtie”

„Nu am fost niciodată influențat de NATO. Întotdeauna am știut că este un tigru de hârtie. Ucraina nu a fost problema noastră. A fost un test, iar noi am fost acolo pentru ei și am fi fost întotdeauna acolo pentru ei. Ei nu au fost acolo pentru noi”, a spus Trump.

În plus, liderul de la Casa Albă a amenințat că va opri livrările de arme pentru Ucraina pentru a pune presiune pe aliații să se alăture eforturilor pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .