Acasă Actualitate Petrecerile zgomotoase îi pot costa scump pe români: Se dublează amenzile pentru...

Petrecerile zgomotoase îi pot costa scump pe români: Se dublează amenzile pentru cei care îşi deranjează vecinii

0



Românii care organizează petreceri zgomotoase și își deranjează vecinii riscă sancţiuni mai dure, după ce Camera Deputaților a aprobat miercuri un proiect de lege care majorează amenzile pentru tulburarea liniștii publice, relatează Antena 3 CNN.

Legea urmează să fie trimisă spre promulgare preşedintelui Nicușor Dan.

Noile modificări aduse Legii 61/1991 vizează atât petrecerile din apartamente, cât şi evenimentele organizate în curţi, corturi sau alte spaţii deschise aflate în apropierea locuinţelor.

Iniţiativa legislativă a fost depusă în Parlament în martie 2024 şi a fost aprobată anterior şi de Senat.

Amenzi mai mari pentru gălăgie în orele de linişte

Persoanele care fac zgomot în intervalele de linişte, între orele 22:00 şi 08:00, respectiv 13:00 şi 14:00, riscă sancțiuni între 1.000 şi 2.000 de lei, conform proiectului.

La momentul actual, acestea sunt cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.

Amenzi mai mari sunt prevăzute şi pentru petrecerile private organizate în aer liber, cu muzică la volum ridicat. În aceste cazuri, sancţiunile pot ajunge până la 6.000 de lei, faţă de limitele actuale de 2.000 – 3.000 de lei.

Sancţiuni mai dure pentru abaterile repetate

Proiectul introduce măsuri mai dure pentru cei care repetă abaterea în termen de 72 de ore de la prima sancţiune.

În astfel de situaţii, amenzile pot varia între 1.000 şi 12.000 de lei sau pot fi înlocuite cu muncă în folosul comunităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.