Peste 800 de kilograme de medicamente expirate sau neutilizate provenite de la populaţie au fost colectate în acest an, până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, cantitatea fiind mai mare decât în 2025.
Potrivit informaţiilor transmise la solicitarea AGERPRES de Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare al SJU Miercurea-Ciuc, de la începutul anului au fost colectate 816.6 kilograme de medicamente expirate sau neutilizate, activitatea desfăşurându-se fără probleme şi într-un flux constant.
„Populaţia din zonă s-a obişnuit cu faptul că există această posibilitate şi se foloseşte de aceasta în mod constant”, a transmis sursa citată.
La începutul activităţii de colectare, la spital au fost aduse şi produse care nu se încadrau în categoria deşeurilor medicamentoase, dar astfel de situaţii nu mai sunt întâlnite în prezent.
Medicamentele expirate şi neutilizate aduse de populaţie sunt sortate, după care sunt incluse în circuitul de transport şi eliminare a deşeurilor rezultate din activitatea spitalului. Transportul şi eliminarea sunt realizate, pe cheltuiala unităţii medicale, de o firmă autorizată.
Reprezentanţii spitalului atrag atenţia că medicamentele expirate sau neutilizate nu ar trebui aruncate împreună cu deşeurile menajere.
„Atunci când medicamentele expirate sau neutilizate sunt aruncate la gunoiul menajer, acestea pot reprezenta un risc semnificativ pentru mediu şi sănătate: substanţele active din medicamente pot ajunge în sol şi în apa potabilă, iar alte persoane, copiii sau animalele pot avea acces la medicamentele aruncate şi există riscul de intoxicaţie”, a transmis SJU Miercurea-Ciuc.
Medicamentele expirate sau neutilizate provenite de la populaţie pot fi aduse la clădirea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, în imobilul vechi, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 1. Colectarea se face în zilele lucrătoare, între orele 16:00 şi 17:00, se mai arată în informarea transmisă.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .