Departamentul american al Apărării a eliminat marţi vaccinarea antigripală obligatorie pentru membrii Forţelor Armate ale SUA, vaccinare care de acum înainte va fi voluntară pentru toţi militarii, atât cei din serviciul activ, cât şi cei în rezervă, precum şi pentru personalul civil al departamentului, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
„Cu efect imediat, vaccinul anual împotriva gripei este voluntar pentru toţi membrii serviciului componentelor active şi de rezervă, precum şi pentru personalul civil” al Departamentului Apărării, precizează un memorandum semnat de secretarul apărării, Pete Hegseth.
Acesta din urmă a susţinut, într-un videoclip publicat marţi pe reţeaua socială X, că vaccinarea obligatorie pentru tot personalul militar „nu are nicio justificare”.
„Noua noastră politică este simplă: dacă tu, un războinic american, crezi că vaccinul antigripal este în beneficiul tău, atunci ai libertatea să-l faci. Ar trebui să-l faci, dar nu te vom forţa, întrucât corpul tău, credinţa ta şi convingerile tale – la fel şi sănătatea ta – nu sunt negociabile. Este ceva de bun simţ”, a adăugat Pete Hegseth.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi-a manifestat adesea scepticismul faţă de vaccinuri. De exemplu, în timpul pandemiei de COVID-19, secretarul sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr., un antivaccinist notoriu, a comparat vaccinarea obligatorie cu „viaţa în al Treilea Reich”.






