Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a aprobat joi certificarea a patru noi centre de expertiză pentru boli rare, România ajungând astfel la 85 de centre recunoscute oficial la nivel naţional, conform Agerpres.
„Bolile rare înseamnă cazuri medicale complexe, care au nevoie de expertiză specializată, echipe multidisciplinare şi un traseu clar al pacientului, de la diagnostic până la tratament şi monitorizare”, a scris Rogobete pe Facebook.
Cele patru noi centre certificate astăzi sunt: Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice – Timişoara, Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor neurologice, din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Centrul de expertiză pentru boli rare în domeniul bolilor oncopredispozante rare, din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.
Potrivit ministrului, fiecare dintre aceste centre a parcurs un proces de evaluare, pe baza unor criterii privind competenţa profesională, experienţa medicală şi capacitatea de a asigura îngrijiri specializate pacienţilor cu boli rare.
„În mandatul meu anterior, am semnat certificarea a 14 centre de expertiză pentru boli rare. Continuăm extinderea acestei reţele, astfel încât pacienţii să aibă acces la servicii medicale specializate în cât mai multe regiuni ale ţării. Pentru pacienţi, asta înseamnă un traseu medical mai bine definit şi acces mai rapid la diagnostic şi tratament. Pentru sistem, înseamnă standarde unitare şi responsabilitate clară. Obiectivul meu este ca această reţea să funcţioneze unitar, conectată la programele naţionale şi la mecanismele europene, astfel încât fiecare pacient să ajungă mai repede la evaluare şi terapie”, a conchis ministrul Sănătăţii.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .