Primăria Municipiului Sibiu l-a întâmpinat pe fostul președinte al României, Klaus Iohannis, cu un mesaj de „bun venit acasă”.
Edilul i-a mulțumit pentru toate eforturile investite în timpul fostelor mandate de primar, dar și de președinte, eforturi care „au pus Sibiul pe harta lumii”. Aceasta a ținut să facă public un portret aproape imaculat al fostului președinte, i-a enumerat cele mai multe dintre calități și l-a felicitat în numele concitadinilor pentru merite și realizări.
Reamintim că Iohannis și-a prezentat demisia din funcția de președinte la începutul săptămânii, iar în cursul zilei de miercuri a părăsit Palatul Cotroceni și s-a îndreptat direct spre Sibiu.
Iată mesajul edilului postat cu puțin timp în urmă pe pagina Primăriei Sibiu:
Acesta este și un moment de bilanț pentru Domnia Voastră. Cu această ocazie vă transmit felicitările mele pentru întreaga activitate la conducerea țării timp de 10 ani. Prin Domnia Voastră, România a fost reprezentată cu demnitate în lume și mai ales în structurile euroatlantice. În toată activitatea ca Președinte al României v-ați ghidat după jurământul pe care l-ați depus la învestitură, respectând Constituția țării, apărând democrația, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a României și ați avut mereu în vedere binele poporului român.
Deși v-ați confruntat nu de puține ori cu un mediu ostil, ați reușit să vă faceți datoria, așa cum ne-ați obișnuit, cu corectitudine, prestanță și eleganță. Deși greșit interpretată, pentru noi, cei care vă cunoaștem, tăcerea dumneavoastră a fost un semn al discreției și al eficienței în activitate, pentru că, de multe ori, să știi să taci este mult mai greu decât să vorbești. Felicitări pentru o misiune dificilă, îndeplinită cu onoare și rezultate frumoase pentru România și pentru români!
Bun venit acasă, domnule Președinte! Sibiul este onorat să redevină „acasă” pentru o personalitate importantă și apreciată a sa!” este mesajul semnat de Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
