Octavian Popescu s-a amuzat după ce a aflat ce jucători a chemat Gică Hagi la națională. Fotbalistul celor de la FCSB a postat o imagine însoțită de mai multe emoticoane care râd. Și-a dat însă seama rapid de gafa comisă și a șters imediat postarea.
Gestul lui Octavian Popescu vine într-un moment delicat, după ce în ultimii ani nu s-a mai impus la naționala României. Ultima dată a jucat 28 martie 2023, în victoria cu 2-1 contra Belarus, din preliminariile pentru EURO 2024.
A șters postarea
Extrema celor de la FCSB a postat la secțiunea „story” de pe Instagram imaginea publicată de echipa națională cu lotul extins ales de Gheorghe Hagi. Pe această fotografie a pus mai multe emoticoane de râs. A șters aproape imediat imaginea, dar aceasta a fost surprinsă de sport.ro.
Popescu are 7 selecții pentru reprezentativa de seniori a României, fără gol sau pasă decisivă.
Debutul său la prima reprezentativă s-a produs pe 25 martie 2022, într-un meci amical pierdut de România cu Grecia, scor 0-1.
Jucătorii chemați de Gheorghe Hagi
FC Hermannstadt – Kevin Ciubotaru
Dinamo București – Raul Opruț, Cătălin Cîrjan
FC Argeș – Mario Tudose, Yanis Pîrvu
CFR Cluj – Andrei Cordea, Lorenzo Biliboc, Mihai Popa, Matei Ilie
Farul Constanța – Denis Alibec
Rapid București – Claudiu Petrila, Denis Ciobotariu, Marian Aioani, Andrei Borza, Olimpiu Moruțan, Alex Dobre
Universitatea Cluj – Andrei Coubiș
FCSB – Florin Tănase, David Miculescu, Mihai Popescu, Darius Olaru
Universitatea Craiova – Laurențiu Popescu, Nicușor Bancu, Adrian Rus, Vladimir Screciu, Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Ștefan Baiaram, Luca Băsceanu







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .