Acasă Știri externe O dronă de origine necunoscută s-a prăbuşit într-o unitate militară din Polonia

O dronă de origine necunoscută s-a prăbuşit într-o unitate militară din Polonia

0



O dronă de origine necunoscută a căzut într-o unitate militară din Przasnysz, în zona de centru-nord a Poloniei, pe 28 ianuarie, a informat luni Radio ZET, citând surse. Drona a căzut la câteva zeci de metri de un depozit de arme, relatează news.ro.

Poliţia militară a confirmat că investighează cazul.

Unitatea unde a căzut drona, Centrul Radioelectronic nr. 2 din Przasnysz, este specializată în recunoaştere şi război radioelectronic şi este responsabilă de colectarea de informaţii şi monitorizarea spectrului radio în nord-estul Poloniei, inclusiv în zona sensibilă Coridorul Suwałki. Aceasta este o zonă slab populată situată în jurul frontierei dintre Lituania şi Polonia, situată pe cea mai scurtă cale dintre Belarus şi enclava rusă Kaliningrad, pe partea poloneză a frontierei. Numit după oraşul polonez Suwałki, acest punct de trecere a căpătat o importanţă strategică şi militară deosebită de când Polonia şi statele baltice au aderat la NATO.

Potrivit surselor Radio ZET, pe 28 ianuarie, serviciul de gardă al unităţii a observat un vehicul aerian fără pilot care zbura deasupra sa. La un moment dat, drona a căzut în incinta bazei, la aproximativ 70 de metri de depozitul de arme. După o inspecţie iniţială, soldaţii de gardă au dus-o într-una dintre hale.

Există suspiciunea că este vorba de o dronă de recunoaştere care scana dispozitivele din câmpul de antene. Unitatea de serviciu nu a putut face nimic. Ulterior, după ce s-a prăbuşit, militarii au comis o greşeală aducând-o în clădire, potrivit Radio ZET, pentru că drona ar fi putut continua să funcţioneze şi să colecteze date. Conform procedurii, ar fi trebuit să fie acoperită cu o plasă sau o prelată şi lăsată neatinsă, a declarat o sursă pentru Radio ZET.

Ca răspuns la întrebările Radio ZET, purtătorul de cuvânt al comandantului-şef al Poliţiei Militare a scris: „Secţia Poliţiei Militare din Przasnysz a fost informată despre acest incident în jurul orei 18:00 şi a luat imediat măsurile procedurale (inclusiv securizarea UAV-ului găsit, iar audierea martorilor a început la ora 19:30). Confirm că Poliţia Militară din Przasnysz efectuează o anchetă în cazul de mai sus, în temeiul articolului 212 alineatul (1) litera (a) din Legea aviaţiei”, a transmis purtătorul de cuvânt al comandantului-şef al Poliţiei Militare.

Este vorba despre o încălcare a regulilor de trafic aerian în timpul operării unei aeronave (inclusiv a unei drone) într-un spaţiu aerian specific. Aceasta este o infracţiune pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, precizează Radio ZET.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .