Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM și fost deputat PNL, îi atacă dur pe cei care acuză Statele Unite de ingerință în politica internă a României după dezvăluirile Wall Street Journal referitoare la căderea Guvernului Bolojan. Popescu susține că actualul val de discurs antiamerican riscă să alimenteze tocmai interesele Rusiei și afirmă că Executivul condus de Ilie Bolojan a fost „cel mai antiamerican guvern din ultimii zeci de ani”.
Reacția vine după ce Wall Street Journal a relatat că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat, în timpul unei cine din luna martie, că Washingtonul ar fi putut contribui la schimbarea Guvernului Bolojan și că Statele Unite ar avea capacitatea de a proceda similar și în alte țări. Relatarea se bazează pe persoane prezente la discuție sau cărora le-a fost relatat ulterior episodul, iar avocatul ambasadoarei a contestat descrierea conversației.
„Ne-am trezit cu încă o garnitură fresh de idioți utili ai Rusiei”
Într-o postare pe Facebook, Pavel Popescu susține că o parte dintre cei care se prezintă acum drept apărători ai suveranității României au avut anterior poziții favorabile unei apropieri puternice de structurile europene și occidentale.
„De parcă nu aveam destui, ne-am trezit brusc cu încă o garnitură fresh de idioți utili ai Rusiei. Deși pare caraghios, noii idioți utili ai Rusiei sunt cei care strigă azi din toți rărunchii «Nu ne vindem țara americanilor!»: fix trotinetiștii anticorupți de weekend, iubitorii de energie verde produsă cu panouri solare chinezești, cumpărate cu bani europeni prinși în PNRR-ul scris de pseudo-apărătorii Taiwanului, care vedeau peste tot… idioți utili ai Rusiei. Pur și simplu te doare mintea”, afirmă fostul parlamentar liberal.
Pavel Popescu deține funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații din octombrie 2023, mandatul său fiind de șase ani.
„Nu cred că ar fi fost o mare tragedie ca SUA să fi dat jos guvernul Bolojan”
Popescu merge mai departe și afirmă că, în opinia sa, chiar și o eventuală implicare americană în schimbarea Cabinetului Bolojan nu ar fi reprezentat „o mare tragedie”, acuzând fostul guvern de o atitudine profund antiamericană.
„La cum arată azi scena politică românească, nu cred că ar fi fost o mare tragedie ca SUA să fi dat jos guvernul Bolojan, cel mai antiamerican guvern din ultimii zeci de ani. Și apoi, în 24–48 de ore, să fi pus rapid ceva în loc”, scrie Pavel Popescu.
Fostul deputat susține însă că, din informațiile pe care le are, Washingtonul nu ar fi fost cel care a provocat căderea Executivului.
„Întâmplarea face că mai știu câte ceva despre cum funcționează guvernul american. Și m-am săturat eu, de câteva luni încoace, să aud aceeași întrebare din Washington: «Pavel, when do you think you will have a new government in place that we can talk to?»”
Popescu nu precizează cine anume din Washington i-ar fi adresat această întrebare și nici în ce cadru ar fi avut loc discuțiile.
„Așa că fiți pe pace. Nu l-au dat americanii jos pe Bolojan. Deși o merita din plin. La câte înjurături și middle-fingers și-a luat America pe săptămână de la unii membri ai guvernului Bolojan, să ne bucurăm că mai avem ambasadă la București și nu ne-au decăzut la nivel de consulat”, afirmă vicepreședintele ANCOM.
Atac la adresa noilor „suveraniști”
Popescu susține că reacțiile actuale la dezvăluirile WSJ alimentează sentimente antiamericane în România.
„Dar, cum spuneam, au sărit «suveraniștii» europeni, noii idioți utili ai Rusiei, să hrănească și mai mult sentimentul american din România. Noi nu ne vindem țara! Decât la… OMV și Rheinmetall”, afirmă fostul deputat PNL.
El invocă, în acest context, înțelegerile dintre statul român și OMV Petrom privind prelungirea unor licențe de exploatare și contractele atribuite grupului german Rheinmetall în cadrul programului european SAFE.
În ceea ce privește OMV Petrom, statul român și compania au convenit în decembrie 2025 principiile pentru prelungirea cu 15 ani, până în 2043, a unor licențe de producție onshore. În paralel, redevențele pentru producția onshore urmau să crească cu aproximativ 40%, iar compania urma să suporte inclusiv costuri legate de dezafectarea unor sonde.
„Pentru că, desigur, în noiembrie 2025, când guvernul Bolojan a negociat noaptea, ca hoții, cu OMV-ul prelungirea unor licențe pentru gazul ROMÂNESC, nu a țipat unul”, susține Popescu.
Vicepreședintele ANCOM critică și contractele de apărare încheiate cu grupul german Rheinmetall prin programul SAFE.
„Apoi, când în SAFE s-au «predat» Rheinmetall-ului aproape 7 miliarde de EURO luați pe credit de români, propaganda trotinetisto-progresisto-anticoruptă de weekend țipa cât de mult câștigă România din aceste contracte”, scrie Popescu.
„Opriți-vă, idioților!”
Popescu avertizează că discursul antiamerican ar putea produce consecințe pe termen lung asupra relației bilaterale, indiferent cine se va afla la Casa Albă.
„Opriți-vă, idioților! Opriți-vă, că dacă peste vreo 2 ani vor veni la putere în SUA cei pe care îi voiați voi, și nu cei pe care i-a votat poporul american (că așa funcționează democrația în mintea voastră), nu vor mai avea nici ei cu cine să vorbească aici, că românii îi vor alunga cu pietre”, afirmă fostul deputat PNL.
În opinia sa, raportarea României la Statele Unite nu ar trebui confundată cu susținerea unei anumite administrații sau a unui anumit partid american.
„America nu e MAGA. America nu e Trump, Biden, Obama, Clinton sau LNG. America nu e nici o frază scrisă în WSJ, rostită sau nu de vreun ambasador la vreo chermeză. America este America. America este încă modelul suprem de democrație. Dar voi sunteți mult prea idioți să înțelegeți asta, cât și damage-ul pe care îl faceți zilnic.”
Popescu: Criticile permanente la adresa președintelui SUA afectează relația cu Washingtonul
Pavel Popescu susține că atacurile repetate la adresa liderului de la Casa Albă sunt incompatibile, în opinia sa, cu așteptarea ca România să beneficieze în continuare de sprijin politic și investiții americane.
„Să-l înjuri la nesfârșit pe Președintele SUA, indiferent de cum s-ar numi el, apoi să ai pretenția să fii lăudat, apărat sau ales ca partener pentru investiții americane, trebuie să fii total idiot. Dar când tu vrei doar like-uri și vizualizări pe social media, n-ai cum să nu fii idiot. Și, simultan, idiot util al Rusiei.”
Postarea se încheie cu o ironie la adresa celor care au cerut anchete penale după dezvăluirile referitoare la posibila implicare americană în schimbarea Guvernului Bolojan.
„Haideți, săriți cu plângeri penale pentru trădare! Să oprim tot LNG-ul american în Europa, că nu mai avem cu ce cumpăra panouri solare chinezești! Idioților!”, afirmă Pavel Popescu.
Declarația vine în aceeași zi în care deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat că a formulat plângeri penale pentru trădare împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan, susținând că trebuie investigate eventuale înțelegeri cu o putere străină privind căderea Guvernului Bolojan.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .