Nu este niciodată prea târziu să începi: povestea unei violoniste care și-a descoperit vocația la 17 ani – Interviu

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

Și-a început formarea muzicală la vârsta de 17 ani, într-o perioadă în care mulți dintre colegii săi acumulaseră deja ani de pregătire formală. Astăzi, după o carieră desfășurată în Portugalia, Luxemburg, Capul Verde și Emiratele Arabe Unite, Susana Bray, violonistă, violistă și profesoară de muzică, reflectează asupra perseverenței, educației muzicale, tehnologiei și puterii muzicii de a transforma vieți.

Adrian Leonard Mociulschi: Muzica clasică este adesea asociată cu copiii-minune, cu formarea timpurie și cu ani de pregătire care încep încă din copilărie. În consecință, mulți oameni presupun că, dacă nu pornesc de foarte tineri pe acest drum, șansele lor de a construi o carieră muzicală relevantă sunt limitate.

Totuși, parcursul dumneavoastră a fost diferit. V-ați început studiile muzicale serioase la vârsta de 17 ani, mai târziu decât mulți muzicieni profesioniști.

Cum a influențat acest început tardiv evoluția dumneavoastră artistică și ce mesaj le-ați transmite celor care cred că este deja prea târziu să urmeze un vis care are o importanță profundă pentru ei?

Susana Bray: Mi-am început studiile muzicale serioase în anul 2005, la vârsta de 17 ani, după ce am descoperit o școală profesională de muzică în Viana do Castelo. Până atunci urmasem un traseu educațional orientat spre științele exacte și îmi imaginasem un viitor în domeniul sănătății, nu în muzică.

Nu provin dintr-o familie de muzicieni, iar primul meu contact cu muzica a fost o mică orgă electronică pe care tatăl meu mi-a dăruit-o în copilărie. Deși nu aveam o pregătire formală, îmi plăcea să reproduc melodiile pe care le auzeam. Mai târziu, am cântat în corul bisericii și visam să studiez vioara.

Când am aplicat la școala de muzică, am fost considerată prea în vârstă pentru programul de vioară. În schimb, profesorul Rafael Cutiño mi-a oferit oportunitatea de a studia viola. La acea vreme știam foarte puține despre acest instrument, însă m-am îndrăgostit rapid de timbrul său cald și expresiv. Spun adesea că nu eu am ales viola, ci viola m-a ales pe mine.

A începe la 17 ani a însemnat să recuperez diferența față de colegi care studiau muzica de mulți ani. În loc să văd acest lucru ca pe un dezavantaj, l-am transformat într-o sursă de motivație. Am învățat că comparația poate fi utilă atunci când ne ajută să ne stabilim obiective și să ne măsurăm progresul, cu condiția să nu devină un motiv de îndoială față de propriile capacități.

M-am dedicat studiului cu multă intensitate, exersând adesea multe ore în fiecare zi. În 2008 am obținut premiul întâi la concursul de game al școlii și nota maximă la recitalul meu. Aceste reușite mi-au confirmat că munca susținută poate produce rezultate, chiar și atunci când începi mai târziu decât ceilalți.

O altă lecție importantă a venit în 2011, când o accidentare m-a împiedicat să cânt timp de câteva luni înaintea recitalului final. În acea perioadă am continuat să studiez mental partiturile, lucrând la memorare și interpretare. Această experiență m-a învățat răbdarea, reziliența și respectul pentru limitele propriului corp.

Privind în urmă, faptul că am început la 17 ani nu a fost un obstacol, ci o parte esențială a parcursului meu. M-a învățat determinarea, disciplina și aprecierea fiecărei oportunități.

Celor care simt că au pierdut șansa de a-și urma un vis le-aș spune că vârsta nu ar trebui să fie niciodată un motiv pentru a renunța. Un început mai târziu poate însemna un drum diferit, dar nu face succesul imposibil. Cu curiozitate, dedicare și perseverență, obiective care odinioară păreau îndepărtate pot deveni realitate.

Îmi place să cred că visele sunt asemenea semințelor: dacă le îngrijim cu răbdare și consecvență, ele vor înflori la timpul lor.

Orchestra ca instituție culturală

Adrian Leonard Mociulschi: Dacă propria dumneavoastră experiență a ilustrat modul în care muzica poate schimba viața unei persoane, participarea la crearea Orchestrei Naționale din Capul Verde v-a oferit o perspectivă diferită: puterea muzicii de a contribui la construirea unei identități culturale colective.

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ați desprins din această experiență cu privire la muzică, identitate culturală și rolul artiștilor în viața unei națiuni?

Susana Bray: A fi membră fondatoare a Orchestrei Naționale din Capul Verde a fost una dintre cele mai semnificative experiențe ale carierei mele. În 2014, m-am alăturat proiectului în calitate de primă violă, reprezentând Orquestra Clássica do Centro.

Orchestra a reunit muzicieni din Capul Verde, Portugalia și Luxemburg, creând un schimb unic de culturi, tradiții și perspective artistice. Lucrul alături de muzicieni proveniți din medii diferite, inclusiv artiști care colaboraseră cu Cesária Évora, mi-a întărit convingerea că muzica are capacitatea de a conecta oameni dincolo de granițe culturale și experiențe de viață diferite.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost înțelegerea faptului că o orchestră națională este mai mult decât un ansamblu de concert. Ea este și o instituție culturală care contribuie la conservarea patrimoniului, la crearea de oportunități pentru tinerii muzicieni și la consolidarea identității artistice a unei națiuni.

Dincolo de concerte, proiectul a contribuit la păstrarea și adaptarea tradițiilor muzicale capverdiene pentru contextul orchestral și a sprijinit dezvoltarea generațiilor viitoare de muzicieni.

Această experiență m-a învățat că rolul artiștilor depășește actul interpretativ. Putem construi punți culturale, conserva patrimoniul, inspira alte persoane și contribui la proiecte al căror impact continuă mult timp după ce ultimele aplauze s-au stins.

Mi-a reamintit că cea mai importantă contribuție a noastră nu este întotdeauna ceea ce interpretăm pe scenă, ci ceea ce ajutăm să se construiască pentru cei care vor veni după noi.

Între tehnologie și mentorat

Adrian Leonard Mociulschi: Dacă înființarea unei orchestre naționale înseamnă, în ultimă instanță, conservarea patrimoniului și crearea de oportunități pentru generațiile viitoare, atunci educația devine o componentă esențială a acestei misiuni. De-a lungul carierei dumneavoastră, ați îmbinat activitatea interpretativă cu cea pedagogică, lucrând cu elevi și studenți proveniți din țări, culturi și tradiții muzicale diferite.

Cum vedeți transformarea rolului educației muzicale într-o lume tot mai influențată de ecrane, algoritmi și conținut digital de scurtă durată?

Susana Bray: Tehnologia a creat oportunități remarcabile pentru educația muzicală. Astăzi, elevii și profesorii au acces la platforme digitale, materiale video, aplicații și resurse educaționale care fac studiul muzicii mai accesibil ca oricând.

Trăind și lucrând în Portugalia, Luxemburg și Emiratele Arabe Unite, am văzut cum muzica reușește să conecteze oameni proveniți din contexte culturale foarte diferite. Contactul cu tradiții muzicale diverse ne lărgește înțelegerea nu doar asupra muzicii, ci și asupra lumii în care trăim.

Deși ecranele, algoritmii și conținutul digital de scurtă durată sunt adesea considerați responsabili pentru diminuarea capacității de concentrare, cred că adevărata provocare ține de modul în care folosim aceste instrumente. Tehnologia poate fi atât o sursă de distragere a atenției, cât și o resursă extraordinară pentru învățare, creativitate și dezvoltare personală.

Există însă un element care rămâne de neînlocuit: relația dintre profesor și elev. De-a lungul propriei mele formări, profesorii au fost mult mai mult decât simpli instructori. Au fost mentori care mi-au oferit îndrumare, încurajare și perspectivă.

În studiul instrumentelor, în special în cazul viorii și violei, numeroase aspecte tehnice necesită supraveghere directă și îndrumare personalizată. Instrumentele digitale pot completa procesul de învățare, însă nu pot înlocui experiența, sensibilitatea și atenția individuală ale unui profesor dedicat.

Cred, de asemenea, că muzicienii și educatorii trebuie să continue să se adapteze schimbărilor tehnologice. În propria mea carieră, am extins activitatea tradițională de interpretare și predare către crearea de conținut digital și resurse educaționale online, inclusiv proiecte legate de inteligența artificială.

Prin urmare, viitorul educației muzicale nu constă într-o alegere între tradiție și tehnologie, ci în combinarea punctelor forte ale ambelor. Instrumentele digitale pot extinde accesul la învățare, însă dezvoltarea muzicală autentică continuă să depindă de conexiunea umană, de capacitatea de a asculta, de îndrumare și de experiența de a învăța împreună.

Puterea transformatoare a muzicii

Adrian Leonard Mociulschi: De-a lungul conversației noastre am vorbit despre perseverență, identitate culturală și viitorul educației într-o lume aflată într-o continuă transformare tehnologică. Dincolo însă de cariere, instituții și instrumente digitale se află o întrebare mai profundă: de ce continuă muzica să conteze?

Privind dincolo de scenă, de succesul profesional și de schimbările tehnologice ale prezentului, de ce credeți că muzica rămâne importantă și ce contribuție poate avea educația muzicală la formarea caracterului, sensibilității și încrederii în sine a noilor generații?

Susana Bray: Pentru mine, muzica este mult mai mult decât o profesie. Este un limbaj, o formă de comunicare și, mai presus de toate, o modalitate de a fi în slujba celorlalți.

Am înțeles acest lucru prin proiecte precum colaborarea mea cu Fondation EME din Luxemburg, unde am susținut concerte în spitale și instituții de îngrijire. Aceste experiențe mi-au arătat că muzica poate crea legături autentice chiar și atunci când oamenii nu împărtășesc aceeași limbă sau același context de viață. Uneori, o simplă melodie poate aduce alinare, poate trezi amintiri sau poate provoca un zâmbet.

Am descoperit aceeași putere transformatoare a muzicii și în activitatea mea pedagogică din cadrul proiectului Orquestra Geração din Portugalia. Lucrând cu copii și tineri proveniți din medii foarte diferite, am înțeles că muzica este valoroasă nu doar pentru cei care aleg o carieră profesională în acest domeniu, ci pentru oricine caută încredere în sine, disciplină, expresie personală și sentimentul apartenenței.

Unul dintre momentele pe care mi le amintesc cel mai bine a fost acela în care un elev mi-a spus: „Vă mulțumesc că ați crezut în mine.” Acea frază mi-a reamintit că educația nu înseamnă doar transmiterea unor cunoștințe tehnice, ci și ajutarea oamenilor să-și descopere potențialul și să găsească încrederea de a-și face auzită propria voce.

Muzica a avut un rol asemănător și în propria mea viață. Fiind o persoană timidă în tinerețe, am găsit prin muzică o modalitate de a exprima idei și emoții pe care nu reușeam întotdeauna să le pun în cuvinte. Instrumentul meu a devenit o extensie a propriei voci.

Dincolo de competențele artistice, educația muzicală cultivă concentrarea, disciplina, perseverența, creativitatea și spiritul de colaborare. Ea ne ajută să ascultăm mai atent, să comunicăm mai eficient și să dezvoltăm o sensibilitate mai profundă față de cei din jur.

Cred, de asemenea, că accesul la educația muzicală ar trebui să fie deschis tuturor, indiferent de vârstă sau de condiția materială. Nu este nevoie să devii muzician profesionist pentru a beneficia de studiul muzicii și nu este niciodată prea târziu să începi.

În cele din urmă, muzica face mai mult decât să ne învețe să interpretăm. Ea ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine, să ne conectăm cu ceilalți și să contribuim cu ceva valoros la lumea din jurul nostru. De aceea muzica continuă să conteze și de aceea cred că educația muzicală rămâne atât de importantă pentru generațiile viitoare.

Adrian Leonard Mociulschi: Susana Bray, vă mulțumesc pentru generozitatea cu care ați împărtășit cititorilor STIRIPESURSE.RO experiențele și reflecțiile dumneavoastră. A fost o reală plăcere să purtăm această conversație.

În loc de concluzii

Povestea Susanei Bray demonstrează că vocația nu urmează întotdeauna un calendar convențional. Faptul că și-a început formarea muzicală la o vârstă mai târzie nu a împiedicat-o să își construiască o carieră internațională și să transforme muzica într-un instrument de educație, slujire și conectare umană.

Poate că aceasta este și lecția esențială a dialogului nostru: nu momentul în care începem contează cel mai mult, ci disponibilitatea de a continua să învățăm.

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi