După ce a suferit o aritmie cardiacă şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord în septembrie, Scott McTominay a trecut cu succes examenul medical necesar pentru a reveni la fotbal în Italia. Scoţianul în vârstă de 29 de ani şi-a reluat deja antrenamentele, scrie news.ro.
Aflată în prezent pe locul nouă în Serie A după cinci meciuri, Napoli va putea conta din nou pe el, deoarece examenul său medical a fost validat de Liga italiană, potrivit Gazzetta dello Sport.
Prezent la antrenamente încă de sâmbătă, internaţionalul scoţian (73 de selecţii, 15 goluri) a primit aprobarea unui medic pentru a relua fotbalul la nivel înalt, aşa cum prevede protocolul în vigoare în Italia în urma unei operaţii pe cord.
Diagnosticat cu o aritmie cardiacă benignă, McTominay a fost supus unei intervenţii chirurgicale la începutul lunii septembrie pentru a corecta afecţiunea care îi provoca accelerarea sau încetinirea ritmului cardiac fără niciun motiv aparent.
Napoli, echipă condusă de Massimiliano Allegri, va juca o serie de nouă meciuri în 29 de zile după pauza internaţională, inclusiv două confruntări cruciale împotriva Romei (24 octombrie) şi un meci în deplasare cu Juventus (1 noiembrie).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .