Europarlamentarul Dan Motreanu, prim-vicepreședinte al PNL, critică motivarea Tribunalului Ilfov prin care au fost suspendate provizoriu două decizii ale conducerii partidului referitoare la conduita parlamentarilor liberali în cazul unui eventual vot de învestire a Guvernului Adrian Veștea. Motreanu susține că instanța ar fi extins nejustificat principiul constituțional al libertății mandatului parlamentar până la concluzia că un partid politic nu își mai poate aplica propriul statut în raport cu membrii săi.
Poziția lui Dan Motreanu vine după ce Tribunalul Ilfov a suspendat, pe cale de ordonanță președințială, Decizia BPN PNL nr. 22/2026 și Decizia BPN PNL nr. 25/2026, adoptate în 15 iunie. Prima decizie stabilea că parlamentarii liberali nu trebuie să susțină învestirea guvernului propus de Adrian Veștea, iar la vot fie să nu participe, fie să se exprime prin formula „prezent, nu votez”. A doua decizie prevedea excluderea membrilor PNL care ar accepta o nominalizare pentru funcția de prim-ministru sau ministru fără aprobarea forurilor de conducere ale partidului.
Tribunalul Ilfov a reținut, în motivare, că la nivelul unei analize sumare, specifice ordonanței președințiale, deciziile contestate „par a întruni elementele unei constrângeri”, prin faptul că ar impune parlamentarilor o conduită de vot sub sancțiunea pierderii calității de membru de partid. Instanța a invocat art. 69 din Constituție, potrivit căruia deputații și senatorii sunt în serviciul poporului, iar orice mandat imperativ este nul.
Motreanu: Mandatul parlamentar și calitatea de membru de partid sunt două raporturi juridice distincte
Dan Motreanu susține însă că libertatea votului parlamentar nu poate anula obligațiile asumate de un membru al unui partid politic prin statutul formațiunii.
„Hotărârea Tribunalului Ilfov pare să transforme un principiu constituțional într-unul pe care Constituția nu îl consacră: dacă votul parlamentar este liber, atunci statutul partidului devine opțional. Tocmai aici începe problema juridică”, afirmă europarlamentarul liberal.
El precizează că nimeni nu contestă caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar și faptul că senatorii și deputații votează potrivit propriei conștiințe, însă consideră că această garanție nu poate fi extinsă până la blocarea autonomiei unui partid politic.
„Nimeni nu contestă că, potrivit art. 69 din Constituție, parlamentarii exercită un mandat reprezentativ și votează potrivit propriei conștiințe. Interzicerea mandatului imperativ este una dintre garanțiile fundamentale ale democrației. Dar această garanție constituțională nu poate fi extinsă până la concluzia că un partid politic nu mai are dreptul să își aplice propriul statut și să își protejeze identitatea politică”, susține Motreanu.
Prim-vicepreședintele PNL afirmă că trebuie făcută o distincție între mandatul parlamentar, reglementat de Constituție, și calitatea de membru al unui partid, care ține de libertatea de asociere, de Legea partidelor politice și de statutul formațiunii.
„Mandatul parlamentar și calitatea de membru al unui partid sunt două raporturi juridice distincte. Primul este reglementat de Constituție și privește relația dintre parlamentar și corpul electoral. Cel de-al doilea este un raport de drept asociativ, întemeiat pe libertatea de asociere, reglementat de Legea nr. 14/2003 privind partidele politice și de statutul partidului”, arată Dan Motreanu.
„Statutul PNL nu este o simplă declarație de principiu”
Motreanu invocă prevederile Statutului PNL, despre care spune că a fost aprobat de Tribunalul București în condițiile legii și că stabilește obligații clare pentru membrii partidului.
Potrivit acestuia, poate deveni membru PNL doar persoana care aderă la valorile și principiile partidului și care se obligă să respecte Statutul, Programul politic, Codul etic și celelalte documente fundamentale ale formațiunii.
„Același statut stabilește obligația fiecărui membru de a respecta hotărârile organismelor statutare, de a promova și apăra opțiunile politice ale partidului și de a nu desfășura acțiuni contrare intereselor acestuia. Tot statutul prevede că încălcarea gravă a acestor obligații poate atrage sancțiunea excluderii”, afirmă Motreanu.
Liderul liberal susține că aceste norme interne au valoare juridică pentru membrii partidului, întrucât au fost acceptate voluntar la momentul aderării.
„Aceste prevederi nu sunt simple declarații de principiu. Ele reprezintă reguli juridice asumate voluntar de fiecare membru al partidului”, mai spune europarlamentarul PNL.
Argumentul listelor de partid: Parlamentarii nu au fost aleși ca independenți
Dan Motreanu mai invocă și sistemul electoral în care au fost aleși parlamentarii liberali care au contestat deciziile PNL. El arată că aceștia nu au candidat ca independenți și nu au fost aleși într-un sistem uninominal, ci pe liste de partid, într-un sistem de reprezentare proporțională.
În opinia sa, acest aspect leagă puternic legitimitatea politică a parlamentarilor de formațiunea pe listele căreia au candidat.
„Parlamentarii în cauză nu au fost aleși ca independenți și nici într-un sistem uninominal. Ei au obținut mandatul în cadrul unui sistem de reprezentare proporțională pe liste de partid. Într-un asemenea sistem electoral, cetățenii votează, în primul rând, un partid politic, programul acestuia și lista de candidați propusă de acel partid”, susține Motreanu.
El afirmă că legitimitatea alesului este astfel legată de partid și de angajamentele asumate de acesta în fața electoratului.
„Legitimitatea politică a alesului este, prin urmare, puternic legată de formațiunea politică pe lista căreia a candidat și de angajamentele asumate de aceasta în fața electoratului. Acesta este unul dintre fundamentele reprezentării proporționale în toate democrațiile europene”, mai spune prim-vicepreședintele PNL.
Motreanu invocă standardele OSCE și ale Comisiei de la Veneția privind autonomia partidelor
În susținerea punctului său de vedere, Dan Motreanu invocă și standardele europene privind organizarea partidelor politice. El menționează documentul „Guidelines on Political Party Regulation”, elaborat de OSCE/ODIHR și Comisia de la Veneția.
Potrivit lui Motreanu, acest document recunoaște dreptul partidelor de a-și stabili regulile interne, condițiile de dobândire și pierdere a calității de membru și mecanismele disciplinare necesare pentru protejarea identității politice.
„Tocmai de aceea, standardele europene recunosc autonomia partidelor politice. Documentul Guidelines on Political Party Regulation, elaborat de OSCE/ODIHR și Comisia de la Veneția, arată că partidele au dreptul să își stabilească regulile interne, condițiile de dobândire și pierdere a calității de membru și mecanismele disciplinare necesare pentru protejarea identității și coerenței lor politice”, afirmă Motreanu.
El adaugă că aceleași standarde recomandă instanțelor să manifeste reținere în controlul deciziilor interne ale partidelor și să nu substituie aprecierea organismelor statutare decât în situații excepționale.
Comparația cu Parlamentul European
Europarlamentarul liberal face trimitere și la practica Parlamentului European, unde, spune el, deși eurodeputații exercită un mandat liber, grupurile politice adoptă poziții comune, iar nerespectarea repetată a acestora poate avea consecințe politice și organizatorice.
Motreanu menționează, între altele, retragerea rapoartelor legislative, limitarea accesului la intervenții în plen sau restrângerea unor drepturi în cadrul grupului politic.
„Nimeni nu consideră că asemenea măsuri încalcă libertatea mandatului. Ele nu afectează mandatul de eurodeputat, ci exclusiv raporturile dintre ales și grupul politic din care face parte. Exact aceasta este și distincția juridică esențială în prezenta cauză”, susține Dan Motreanu.
El afirmă că excluderea din partid nu echivalează cu pierderea mandatului parlamentar, ci produce efecte doar asupra raportului dintre partid și membrul său.
„Excluderea din partid nu înseamnă pierderea mandatului parlamentar. Parlamentarul își păstrează mandatul, exact pentru că acesta este protejat de Constituție. Măsura produce efecte exclusiv asupra raportului juridic dintre partid și propriul membru”, arată prim-vicepreședintele PNL.
„Autonomia partidelor ar fi golită de conținut”
În finalul argumentației, Motreanu susține că acceptarea ideii potrivit căreia un partid nu își poate aplica statutul în raport cu parlamentarii săi ar lipsi de efect juridic obligațiile asumate de aceștia la înscrierea în partid.
„Dacă s-ar accepta ideea că un partid nu își mai poate aplica propriul statut ori de câte ori este vorba despre un parlamentar, atunci obligațiile asumate la înscriere și sancțiunile prevăzute de statut ar deveni lipsite de orice efect juridic”, afirmă el.
Europarlamentarul liberal consideră că o asemenea interpretare ar afecta autonomia partidelor politice.
„O asemenea interpretare ar goli de conținut autonomia partidelor politice, consacrată de Constituție, de Legea partidelor politice și de standardele europene”, mai susține Motreanu.
El conchide că obligațiile statutare ale unui membru de partid nu încetează în momentul în care acesta devine parlamentar.
„Obligațiile prevăzute de statut au fost asumate la momentul dobândirii calității de membru al partidului și nu au încetat odată cu alegerea ca parlamentar. Răspunderea politică a unui membru de partid care este și parlamentar sau ministru nu poate fi anulată de existența mandatului reprezentativ”, afirmă Dan Motreanu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .