Acasă Politică Mircea Abrudean, de Ziua Armatei: „Contextul de securitate actual ne reaminteşte în...

Mircea Abrudean, de Ziua Armatei: „Contextul de securitate actual ne reaminteşte în fiecare zi cât de valoroasă este pacea”

0



Contextul de securitate actual ne reaminteşte în fiecare zi cât de valoroasă este pacea şi cât de importantă este siguranţa fiecărui cetăţean, a declarat duminică presedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române.

„Sărbătorim Ziua Armatei României – prilej de recunoştinţă faţă de cei care au îmbrăcat şi faţă de cei care îmbracă astăzi uniforma militară. Cinstim memoria eroilor care au plătit preţul suprem pentru libertatea şi integritatea ţării noastre şi le mulţumim militarilor activi, în rezervă şi în retragere pentru devotamentul lor neobosit. Marcăm astăzi, totodată, 82 de ani de la eliberarea de sub ocupaţie străină a ultimelor localităţi româneşti, oraşul Carei fiind unul dintre ele. Este deci un moment istoric de referinţă pentru independenţa şi demnitatea naţională. Contextul de securitate actual ne reaminteşte în fiecare zi cât de valoroasă este pacea şi cât de importantă este siguranţa fiecărui cetăţean. În faţa provocărilor din regiune, priorităţile noastre fundamentale rămân clare: securitatea României, protecţia teritoriului naţional şi siguranţa românilor”, a spus Abrudean la ceremonia organizată de Ziua Armatei Române, de la Carei, conform AGERPRES.

El a adăugat că o armată dotată la standarde moderne şi bine antrenată este „scutul nostru cel mai puternic” şi garanţia că România rămâne un stat sigur, stabil şi protejat.

„E nevoie să continuăm să investim strategic în echipamente moderne, în instruirea la cele mai înalte standarde alături de aliaţii noştri din NATO, în consolidarea industriei naţionale de apărare şi a parteneriatelor noastre strategice, cum este cel cu Statele Unite ale Americii. Responsabilitatea noastră directă şi continuă este aceea de a ne asigura că fiecare colţ al ţării şi fiecare cetăţean român se află în deplină siguranţă”, a afirmat acesta.

Abrudean le-a transmis militarilor că profesionalismul, disciplina şi spiritul lor de sacrificiu „ne dau tuturor încredere în viitor”.

„Dincolo de discursurile oficiale şi de cifrele privind apărarea, dincolo de termenul abstract de ‘sacrificiu’, ştim că în spatele fiecărei misiuni îndeplinite se află rigoare, renunţări şi un efort uman constant pe care instituţiile statului au datoria să le recunoască şi să le respecte la justa lor valoare. De aceea, în numele Senatului României şi în nume personal, vă transmit întreaga mea apreciere pentru demnitatea cu care vă îndepliniţi datoria faţă de Ţară. Şi le mulţumesc şi familiilor dumneavoastră pentru înţelegere şi sprijin”, a încheiat preşedintele Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .