Acasă Sănătate Mirabela Grădinaru, despre viitoarea Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriţie şi Boli...

Mirabela Grădinaru, despre viitoarea Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România: Este o investiţie în şansa copiilor de a beneficia de îngrijire specializată

0



Mirabela Grădinaru, partenera preşedintelui Nicuşor Dan, a participat marţi la lansarea publică a campaniei pentru construirea clinicii Universitare Integrată de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România, un proiect iniţiat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, ea afirmând că această clinică este mai mult decât o investiţie într-un spaţiu medical, este o investiţie în şansa copiilor de a beneficia de îngrijire specializată, coordonată şi adaptată nevoilor lor.

”Sănătatea copiilor înseamnă mai mult decât tratament. Înseamnă grijă, sprijin, încredere şi şansa la o viaţă cât mai bună! Viitoarea Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice pentru Copii din România îşi propune să devină un loc în care expertiza medicală, cercetarea, prevenţia, educaţia şi sprijinul acordat familiilor să se îmbine, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor copiilor care trăiesc cu diabet şi alte boli metabolice”, transmite organizaţia România în Lumină pe pagina de Facebook.  

„Această clinică este mai mult decât o investiţie într-un spaţiu medical. Este o investiţie în şansa copiilor de a beneficia de îngrijire specializată, coordonată şi adaptată nevoilor lor. Un loc în care expertiza medicală, cercetarea, prevenţia, educaţia şi sprijinul acordat familiilor să se întâlnească”, a transmis Mirabela Grădinaru, Prima Doamnă a României.

 Totodată, aceasta a evidenţiat importanţa investiţiilor în sănătatea copiilor şi a colaborării dintre sistemul medical, mediul academic, autorităţi şi societatea civilă, astfel încât fiecare copil să poată beneficia de servicii medicale integrate, adaptate nevoilor sale. 

Mesajul a fost transmis cu prilejul participării Primei Doamne la lansarea publică a campaniei pentru construirea clinicii, un proiect iniţiat de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

 ”Pentru un copil care trăieşte cu o boală cronică, îngrijirea înseamnă mult mai mult decât tratament. Înseamnă sprijin constant, îndrumare şi înţelegere, pentru a putea să se bucure de copilărie, să-şi urmeze visurile şi să privească cu încredere spre viitor. În cadrul evenimentului, participanţii au vizitat şi spaţiile în care va funcţiona viitoarea clinică, unde au putut descoperi conceptul arhitectural şi soluţiile de amenajare gândite special pentru copii şi familiile acestora. Pentru că fiecare copil merită nu doar îngrijire, ci şi şansa la o viaţă cât mai bună!”, se mai arată în postare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .