Ministerul Sănătăţii precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist sau recorectarea tezelor.
„În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluţionare a contestaţiilor privind desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist, Ministerul Sănătăţii precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului sau recorectarea tezelor. Aceeaşi concluzie se aplică şi în cazul centrelor universitare în care, la proba scrisă a examenului de specialitate în cardiologie, procentul candidaţilor declaraţi admişi s-a situat sub media naţională. Din analiza răspunsurilor primite, un singur centru a propus organizarea unei sesiuni suplimentare de examen, variantă care poate fi luată în calcul şi analizată în continuare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis, vineri, AGERPRES.
Ministerul Sănătăţii aminteşte că, în cadrul acestui examen, îi revine responsabilitatea de a asigura logistica necesară şi cadrul juridic pentru desfăşurarea în bune condiţii a sesiunii, în timp ce elaborarea subiectelor şi a baremurilor de corectare intră în atribuţiile cadrelor didactice implicate în procesul de examinare.
„Nu avem elemente care să justifice reluarea examenului sau recorectarea tezelor. Propunerea unui singur centru privind organizarea unei sesiuni suplimentare poate fi analizată. Considerăm că cei îndreptăţiţi să se pronunţe sunt conducerile universităţilor de medicină şi farmacie, precum şi cei din cadrul Societăţii Române de Cardiologie, care trebuie să îşi exprime punctul de vedere profesional cu privire la corectitudinea subiectelor şi a baremelor, precum şi la eventualele măsuri, astfel încât orice decizie să fie fundamentată pe argumente profesionale şi pe respectarea cadrului legal”, a afirmat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
La specialitatea cardiologie, rata de promovabilitate la nivel naţional a examenului a fost de peste 60%. Din 172 de medici rezidenţi înscrişi la examen, 103 candidaţi au trecut examenul.
Începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, examenul pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist s-a desfăşurat conform unor noi reguli de organizare, în concordanţă cu prevederile OG 44/2024. Principala modificare a constat în introducerea unui sistem unitar de evaluare a probei scrise, bazat pe subiecte unice la nivel naţional.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .