Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că în perioada 6 – 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiţionale aferente contractelor de finanţare din domeniul sănătăţii.
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, în principal, prelungirea termenelor de implementare, actualizarea componentei de TVA şi asigurarea contribuţiilor necesare pentru finalizarea investiţiilor asumate, potrivit Agerpres.
Cele mai multe acte adiţionale, precizează Ministerul Sănătăţii, au fost semnate pentru investiţii în sistemele informatice şi infrastructura digitală a unităţilor sanitare publice, unde au fost actualizate 25 de contracte pentru digitalizarea spitalelor din întreaga ţară.
Totodată, au fost semnate acte adiţionale pentru investiţii în: dezvoltarea ambulatoriilor integrate, construirea şi modernizarea infrastructurii spitaliceşti publice, reducerea riscului de infecţii nosocomiale, dezvoltarea centrelor comunitare integrate.
„Prin aceste demersuri, Ministerul Sănătăţii asigură continuitatea investiţiilor din PNRR şi sprijină beneficiarii în finalizarea proiectelor care contribuie direct la modernizarea sistemului medical românesc”, afirmă sursa citată.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .