Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 luni, la un randament mediu de 6,66% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subscris 435,5 milioane lei, potrivit Agerpres.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 50,4 milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.
Suma de 7,2 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este similară celei care a fost programată în luna august 2026 şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .