Un moment inedit a avut loc în Comisiile de Apărare, acolo unde ministrul desemnat Radu Miruță s-a prezentat alături de cadre ale Ministerului Apărării în uniformă. Ministerul Apărării arată faptul că nu a fost nimic special, iar prezența militarilor a fost legată de faptul că aveau loc discuții tehnice despre înzestrarea armatei și era nevoie de specialiști.
Ministrul Radu Miruță s-a prezentat la audieri alături de militari în uniformă
”Cu privire la participarea unor cadre militare la activitatea de audiere a ministrului apărării naționale din data de 28.09.2026, MApN face următoarele precizări:
Activitatea cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale este guvernată de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și de acte normative de nivel secundar precum Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 38/2016 pentru aprobarea R.G.-1, Regulamentul de ordine interioară în unitate, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Direcţia generală pentru armamente și Direcţia generală financiar-contabilă sunt structuri centrale ale instituției militare, iar atribuțiile acestora sunt expres reglementate de dispozițiile art. 10, art. 19 și art. 161 din același act normativ.
În ceea ce privește participarea unor cadre militare la activitatea de audiere a ministrului apărării naționale din data de 28.09.2026, aceasta s-a încadrat în practica ministerului, conform căreia specialiști în finanțe, programe de înzestrare, resurse umane sau de la Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului au fost prezenți la audierea ministrului, fie că era ministru nou, fie că era un ministru care ar fi continuat mandatul, nefiind absolut nimic special de această dată.
Subliniem că nu a fost necesară emiterea unor mandate de reprezentare, iar prezența ofițerilor a fost în interesul informării Comisiilor reunite, în cazul în care ar fi apărut întrebări legate de situații la zi care necesitau detalii specifice.
Nu în ultimul rând, este de menționat că procedura participării unor cadre militare la audierile miniștrilor apărării naționale pentru avizarea în cadrul Comisiilor reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlamentul României este una uzuală.”, arată Ministerul Apărării.
Fifor vrea să știe cine a aprobat prezența generalilor
PSD explicații oficiale după ce Radu Miruță, ministru Interimar al Apărării, a mers la audierile pentru numirea miniștrilor din Guvernul Mureșan însoțit de trei generali. Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis marţi o interpelare ministrului interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, căruia îi cere explicaţii.
„Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetăţeanului Radu Miruţă, candidat la funcţia de ministru al Apărării Naţionale? În baza cărui temei şi cu ce misiune? Aceasta este întrebarea centrală a interpelării pe care am formulat-o astăzi şi pe care am adresat-o actualului ministru al Apărării Naţionale, Radu Miruţă. Pentru că există o distincţie esenţială: la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruţă nu era ministrul Apărării Naţionale. Era cetăţeanul Radu Miruţă, nominalizat pentru ocuparea unei funcţii politice şi venit în faţa Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenţi trei ofiţeri cu grad de general”, a scris Fifor pe Facebook.
El a adăugat că a solicitat MApN să precizeze cine sunt cei trei generali, cine a ordonat sau a aprobat prezenţa lor, în ce calitate oficială au participat, dacă au avut un ordin sau un mandat şi care a fost misiunea concretă încredinţată fiecăruia.
„Am solicitat să mi se spună dacă prezenţa lor a fost cerută oficial de comisiile parlamentare. Dacă Parlamentul nu a formulat o asemenea solicitare, atunci Ministerul Apărării trebuie să spună limpede cine a dat ordinul ca trei generali ai Armatei României să participe la audierea unui candidat pentru o funcţie politică. Şi mai există o chestiune care nu poate fi trecută sub tăcere. Vorbim despre trei generali ai Armatei României. Ofiţeri de asemenea rang cunosc legea, cunosc Statutul cadrelor militare şi cunosc foarte bine obligaţiile şi limitele pe care le presupune statutul de militar. Prin urmare, explicaţiile sunt necesare de la toţi cei implicaţi: cine a dat ordinul, care a fost temeiul acestuia şi în ce condiţii a fost executat? Am cerut inclusiv transmiterea, în măsura în care documentele nu sunt clasificate, a ordinelor, dispoziţiilor sau mandatelor care au stat la baza prezenţei celor trei generali”, a afirmat acesta.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .