Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo valabilă duminică, 13 septembrie, în mai multe regiuni ale țării. Sunt anunțate ploi, descărcări electrice, izolat grindină și vijelii, iar cantitățile de apă pot ajunge până la 30 l/mp.
Averse, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului în intervalul 13 septembrie, ora 10 – 13 septembrie, ora 23
Meteorologii anunță o vreme îndeosebi în prima parte a zilei de duminică, 13 septembrie, în Dobrogea vor fi averse în general moderate cantitativ ce vor acumula local 15…20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.
După-amiaza, seara și la începutul nopții vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte și izolat în Oltenia. Aceasta se va manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze în general de 40…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, în Bărăgan și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură), dar de scurtă durată și asociat averselor (viteze în general de 40…50 km/h).
Vremea în București
În Bucureşti, vremea se va răci, astfel încât temperatura maximă va fi de 21…22 de grade. Cerul va fi temporar noros şi mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii vor fi averse (cantităţi de apă în general de 3…5 l/mp) şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .