Acasă Vremea Meteorologii ANM anunță o trecere de la temperaturi de vară direct spre...

Meteorologii ANM anunță o trecere de la temperaturi de vară direct spre început de iarnă: Temperaturile scad drastic, vin ninsorile și ploile

0



Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteorologică prin care anunță o schimbare radicală a vremii și o scădere bruscă a temperaturilor, cu 10 până la 15 grade Celsius de la o zi la alta. Atenționarea intră în vigoare duminică și rămâne valabilă până marți dimineață.

Unde va ploua

Pe parcursul intervalului menționat, precipitațiile se vor semnala în toate regiunile țării. Duminică, ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor acoperi cea mai mare parte a teritoriului, iar luni, acestea se vor concentra cu precădere în jumătatea de sud-est a României.

Ploile vor fi însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. În general, cantitățile de apă acumulate vor fi de 15 până la 20 de litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăși 30 de litri pe metru pătrat.

Ninge la munte

La munte, în special în Carpații Meridionali, vremea se va înrăutăți simțitor începând de luni. La altitudini de peste 1.500 de metri, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Vântul va bate cu putere

Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea zonelor, înregistrând la rafală viteze de 45 până la 50 de kilometri pe oră, mai ales în regiunile estice și sud-estice.

La altitudini mari în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor fi deosebit de puternice, atingând 70 până la 90 de kilometri pe oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .