Un mesaj RO-Alert prin care populaţia este avertizată privind o posibilă incursiune de drone a fost emis, marţi seară, pentru zona de nord şi nord-est a judeţului Tulcea. Ministerul Apărării a precizat că o ţintă aeriană a fost detectată în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, astfel că două avioane F-16 de la Baza Aeriană Borcea au fost ridicate pentru a monitoriza situaţia.
Ce spune MApN
”Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi, 22 septembrie, o ţintă aeriană ce evolua în nord-estul localităţii Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, iar la ora 23.35 a fost transmis un mesaj RO-Alert”, a precizat MApN.
Potrivit sursei citate, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.
Un mesaj Ro-Alert a fost emis pentru zona de Nord şi Nord Est a judeţului Tulcea
Potrivit ISU Tulcea, un mesaj Ro-Alert a fost emis pentru zona de Nord şi Nord Est a judeţului Tulcea.
În mesaj, populaţia este avertizată privind o posibilă incursiune de drone.
”Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesaj.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .