Marele mister din deșertul Iordaniei: Cine și de ce a trasat aceste cercuri perfecte de jumătate de kilometru

În deșerturile aride ale Iordaniei, la mare distanță de marile orașe ale lumii antice, se află unele dintre cele mai enigmatice construcții din Orientul Mijlociu. Acestea nu sunt piramide, temple sau fortificații, ci construcții circulare uriașe, din piatră. Doar de la înălțime forma lor devine evidentă, dezvăluind ziduri joase care descriu cercuri aproape perfecte, ce se întind pe sute de metri.

Arheologii le numesc Cercurile Mari și au identificat până în prezent 12 astfel de structuri în Iordania. Una dintre ele, denumită Marele Cerc J4, a oferit un reper cronologic clar: a fost ridicată în jurul anului 1500 î.Hr., în Epoca Bronzului Târziu. În urmă cu aproximativ 3.500 de ani, oamenii au trasat în sudul Iordaniei un cerc cu un diametru de peste 400 de metri, iar scopul exact al acestei lucrări rămâne și astăzi un mister.

Zidurile scunde sunt realizate din pietre locale, fără blocuri sculptate, coloane sau inscripții. Dimensiunile lor sunt impresionante: unele au un diametru de 220 de metri, în timp ce altele ajung la 450 de metri, având o circumferință de peste un kilometru. Pentru că forma lor nu poate fi percepută clar de la nivelul solului, cercetătorii bănuiesc că modul în care le vedem noi astăzi, de sus, diferă de experiența de zi cu zi a celor care le-au construit.

Enigma Cercurilor Mari din Iordania: structuri uriașe din piatră vizibile perfect doar din aer

Prima impresie pe care o lasă Cercurile Mari este paradoxală. Sunt gigantice, dar nu monumentale în sensul tradițional al cuvântului. Nu au avut nevoie de blocuri de piatră perfect tăiate, de ziduri, coloane sau sculpturi. Sunt construite în principal din pietre locale, așezate pentru a forma un perete circular relativ scund. Unele au aproximativ 220 de metri în diametru. Altele ajung la aproximativ 450 de metri.

Cercul J1 are în jur de 390 de metri. J4, cel pentru care avem o datare directă, are aproximativ 420 de metri. La această scară, un singur cerc poate avea o circumferință de peste un kilometru. Dar există ceva și mai interesant: forma lor este aproape imposobil de perceput la sol. Doar pentru privitorul care zboară deasupra lor, se văd perfect. Asta nu înseamnă că oamenii care le-au construit aveau nevoie să le vadă de sus. Înseamnă însă că ceea ce noi considerăm astăzi „forma monumentului” nu era neapărat experiența cotidiană a constructorilor.

Unde se află monumentele misterioase și cum arăta mediul în urmă cu mii de ani

Cercurile Mari nu formează un singur complex compact. Cele identificate în Iordania sunt răspândite pe o suprafață largă. Un grup important se află în vestul și centrul țării, între zona Wadi al-Hasa și marginea escarpamentului Shara. Alte structuri au fost identificate în nord, în apropierea regiunii Azraq, scrie retetesivedete.ro.

Această distribuție este importantă, pentru că sugerează că nu avem de-a face cu un singur monument construit de o singură comunitate într-un singur moment. Cel puțin, arheologii nu au găsit dovezi pentru o asemenea concluzie. Iordania de astăzi este aridă. Dar în urmă cu câteva mii de ani, condițiile climatice și ecologice erau diferite, iar oamenii exploatau resursele de apă, vegetație și faună ale regiunii într-un mod adaptat mediului. În acest peisaj au apărut aceste structuri de piatră cu funcții foarte diferite.

Descoperirea care plasează Cercul J4 în Epoca Bronzului Târziu

Mult timp, problema fundamentală a fost simplă: când au fost construite? Pentru a răspunde, cercetătorii au analizat unul dintre cele mai bine păstrate exemple, Marele Cerc J4. Într-un studiu publicat în Geoarchaeology, cercetătorii au folosit o metodă numită datarea prin luminescență a suprafeței rocilor. Metoda permite estimarea momentului în care suprafața unei roci a fost expusă sau acoperită, oferind astfel un reper pentru momentul în care piatra a fost utilizată în construcție. Rezultatul a fost remarcabil. Trei dintre probe au furnizat valori foarte apropiate, în jurul anului 1500 î.Hr., cu o marjă de aproximativ 100 de ani. Pentru arheologie, aceasta este o diferență enormă față de simpla estimare bazată pe aspectul monumentului sau pe obiectele găsite în apropiere. J4 poate fi astfel plasat în Epoca Bronzului Târziu. Nu este doar „foarte vechi”, ci este contemporan cu una dintre cele mai interesante perioade ale lumii antice.

Legătura istorică: ce se întâmpla în Europa în timp ce în Iordania se construiau Cercurile Mari

În timp ce cineva ridica J4 în sudul Iordaniei, Europa trecea prin transformări profunde. În jurul anului 1500 î.Hr., Epoca Bronzului era deja bine instalată în numeroase regiuni europene. Metalurgia transformase producția de arme și obiecte de prestigiu. Cuprul și staniul deveniseră resurse strategice, iar schimburile pe distanțe mari legau comunități care nu se aflau nicidecum în imediata apropiere.

În lumea egeeană se dezvoltau centrele miceniene, iar legăturile comerciale dintre Mediterana și Europa se intensificau. În Europa Centrală, societățile Epocii Bronzului participau la rețele extinse de schimb. De excemplu, în nord, chihlimbarul devenise un bun important pentru comerțul pe distanțe lungi.

Cine au fost constructorii

Nu se știe. Aceasta este una dintre limitele majore ale cercetării. Cercurile nu au inscripții care să ne spună cine le-a ridicat. Nu există documente. Nu există numele unui conducător cdare să le fi comandat. Nu există nici vreo scenă sculptată care să descrie ceremonia sau scopul construcției. Nu există nici suficiente dovezi pentru a spune că Cercurile Mari au fost construite de păstori, de agricultori, de o elită locală sau de un grup specializat.

Cum au reușit oamenii antici să creeze cercuri aproape perfecte

Aparenta precizie a Cercurilor Mari poate fi intimidantă. Dar principiul geometric necesar nu este complicat. O posibilitate propusă de cercetători este folosirea unui țăruș și a unei frânghii pentru trasarea formei. Un punct fix stabilește centrul. Lungimea frânghiei stabilește raza.

Un om se deplasează în jurul punctului central, marcând terenul. Este aceeași idee pe care o poate folosi cineva și astăzi pentru a desena un cerc mare pe pământ. Dificultatea nu este geometria, ci scara la care au fost „desenate” cercurile. La 400 de metri diametru, orice eroare mică se poate transforma într-o abatere vizibilă. Terenul nu este perfect plat. Pietrele nu au dimensiuni identice. Oamenii trebuie să lucreze împreună.

Ipoteza țarcurilor pentru animale: de ce zidurile scunde și lipsa intrărilor contrazic teoria

La prima vedere, funcția cea mai evidentă ar fi putut fi aceea de incintă pentru animale. Dar arhitectura nu susține această interpretare. Zidurile sunt pur și simplu prea joase pentru a constitui o barieră eficientă pentru multe animale. Nu există dovezi clare că interiorul era organizat pentru păstrarea turmelor. Iar forma circulară, extrem de precisă, nu oferă un avantaj evident pentru un simplu țarc.

Există și un alt detaliu. Cercurile par să fi fost construite inițial fără intrări propriu-zise. Dacă scopul era să controlezi accesul animalelor, această alegere devine greu de explicat.

Ritualuri, ritualuri funerare sau spații comunitare: la ce foloseau de fapt Cercurile Mari

În apropierea sau pe marginea unora dintre structuri au fost identificate grămezi de pietre – cairnuri – care pot avea legătură cu practici funerare. Dar este posibil ca unele elemente să fi fost adăugate ulterior. O altă ipoteză este că cercurile ar fi avut o funcție ceremonială sau socială. Un spațiu atât de mare putea permite adunarea unui număr semnificativ de oameni. Forma închisă putea crea o delimitare simbolică între interior și exterior. Dar, din nou, lipsesc dovezile care să transforme această ipoteză în certitudine. Poate că funcția lor nu a fost nici măcar una singură. Un monument poate fi construit pentru un scop și reutilizat ulterior pentru altul.

Peisajul modificat al deșertului: zmee, roți și alte construcții uriașe din antichitate

Adevărata surpriză apare atunci când privim dincolo de misterioasele Cercuri Mari. Deșerturile Iordaniei și ale Orientului Mijlociu sunt pline de ceea ce arheologii numesc uneori „Lucrările oamenilor de demult”. Pe lângă cercurile mari mai există „Roți”, structuri circulare cu spițe. Există și „zmee de deșert,” sisteme uriașe de ziduri care canalizau animalele către zone de capturare, dar și „pendants”, șiruri de cairnuri asociate unor zone funerare. Și există ziduri lungi care traversează peisajul pe distanțe impresionante, fără ca funcția lor să fie întotdeauna evidentă.

Aceste structuri aparțin unor perioade diferite. Unele sunt mult mai vechi decât cercurile, altele mai noi. În special „zmeele de deșert” au devenit extrem de importante pentru înțelegerea comunităților din Orientul Mijlociu. Cercetările recente indică faptul că unele dintre ele au fost construite încă din mileniul al VIII-lea î.Hr., cu aproximativ 9.000 de ani în urmă, dovedind că oamenii din regiune nu construiau doar case și sate ci modificau peisajul la o scară uriașă.