Antrenorul Spaniei, Luis de la Fuente, a declarat joi că Belgia va reprezenta cel mai dificil test de până acum pentru echipa sa în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a ajuns în această fază a primi niciun gol. Cele două echipe joacă în această seară de la ora 22.00.
Printre favoritele la ridicarea trofeului, Spania, campioana Europei, şi-a asigurat un loc în sferturile de finală după o victorie cu 1-0 asupra Portugaliei.
”Meciul va fi cel mai greu cu care ne-am confruntat până în acest moment, a declarat de la Fuente reporterilor de pe stadionul din Los Angeles, subliniind că lotul experimentat al Belgiei include jucători cu pedigree dovedit la unele dintre cele mai mari cluburi din Europa. Belgia este o echipă foarte puternică. Aceştia sunt jucători care sunt obişnuiţi să câştige. Va fi un meci dificil”, a spus antrenorul Spaniei.
Câştigătorii meciului de vineri de la Los Angeles vor înfrunta Franţa în semifinala de marţi de la Dallas. Les Bleus au învins Maroc, scor 2-0. Golurile au fost marcate de Kylian Mbappe şi Ousmane Dembele.
De la Fuente a remarcat într-o conferinţă de presă că ”La Roja” este într-o situaţie ideală pentru sferturile de finală ale Cupei Mondiale deoarece toţi jucătorii sunt sănătoşi şi în formă bună.
”Vreau să pun în valoare ceea ce s-a realizat până acum, aici nimeni nu îţi dăruieşte nimic. Sunt mulţumit de felul în care am ajuns până în acest moment, de starea de spirit, de faptul că toţi jucătorii sunt sănătoşi… avem oportunitatea de a alege dintr-un lot de 26 de fotbalişti. Este o situaţie ideală. Şi continuăm să ne gândim la viitor, vrem să trecem de această fază eliminatorie şi să fim şi mai buni în următorul tur”.
Selecţionerul Spaniei este încrezător că Lamal Yamal va ajunge la cea mai bună formă în timpul acestui turneu:
”Dacă vedeţi cât de motivat este Lamine, este un jucător foarte periculos pentru adversari. Îl menţinem calm, astfel încât să nu se transforme în anxietate. Vrem să fie motivat şi chiar este. Cea mai bună formă a lui Lamine Yamal, în cel mai spectaculos rol ofensiv al său, abia urmează. Nu a livrat încă acea pasă strălucită de calibrul cu care suntem obişnuiţi, dar o va face. Îşi va arăta măiestria ofensivă; aşteptăm cu nerăbdare acest lucru şi sperăm că va fi şi mâine”, a mai spus acesta potrivit Agerpres.
Antrenorul a adăugat că succesul Spaniei a fost construit pe efort colectiv, mai degrabă decât pe strălucirea individuală, subliniind că fiecare jucător a pus echipa pe primul loc.
”Ceea ce este rău pentru stup este rău şi pentru albină”, a spus de la Fuente, invocând un citat atribuit împăratului roman Marcus Aurelius.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .