Acasă Sport Luca Zidane, accidentare gravă în fața fratelui său: Zinedine a privit neputincios...

Luca Zidane, accidentare gravă în fața fratelui său: Zinedine a privit neputincios din tribune

0



Duelul dintre fraţii Theo Zidane (22 de ani) şi Luca Zidane (26 de ani), la echipele Granada şi Cordoba, scor 0-5, din a doua divizie a Spaniei, s-a încheiat rău pentru familia Zidane. Din tribune, Zinedine Zidane, câştigătorul Balonului de Aur 1998, a asistat neputincios la accidentarea gravă a lui Luca, portarul echipei Granada, potrivit news.ro.

Sub privirile părinţilor lor, Véronique şi Zinedine, Théo şi Luca s-au confruntat într-un meci oficial pentru prima dată în cariera lor, duminică, în a doua divizie spaniolă. Din păcate pentru cel mai mare, portarul echipei Granada, duelul s-a soldat cu o accidentare gravă care i-ar putea pune capăt sezonului.

Luca Zidane s-a accidentat la un corner, la final de meci. El deja a suferit o leziune a ligamentelor genunchiului la începutul sezonului. ”Încă nu ştim ce este”, a declarat el pentru L’Equipe. ”Am auzit o pocnitură când am căzut pe spate. Medicul suspectează o fractură de gleznă, pe care am simţit-o la rândul meu.

Evacuat pe targă la trei minute de finalul meciului, Luca a a părăsit stadionul în targă la o oră după meci, informează cotidianul L’Equipe.

El a fost însoţit de fratele său Théo, iar în scurt timp i s-a alăturat şi restul familiei, care s-a deplasat special de la Madrid pentru această ocazie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .