Acasă Politică Lista delicateselor de top – Ce au mâncat Nicușor Dan, Donald Trump...

Lista delicateselor de top – Ce au mâncat Nicușor Dan, Donald Trump și alți lideri NATO la dineul de la Summitul de la Ankara

0



Apar primele informații legate de meniul pe care l-au servit președinții prezenți la Summit-ul NATO de la Ankara, acolo unde se pun bazele unor noi contracte pe apărare, dar se și redefinesc strategii în fața agresiunii Rusiei.

Ce au avut pe masă marii lideri mondiali

Masa a început cu antreuri ce au inclus pide coaptă în cuptor cu vatră de piatră, servită cu unt din Trabzon și miere sălbatică „karakovan” din Hizan, o miere de fagure produsă natural, fără rame, considerată o delicatesă a estului Anatoliei. Alături de acestea au fost oferite legume sotate în ulei de măsline, acompaniate de iaurt afumat din Denizli, cunoscut și sub denumirea de „iaurt ars”, apreciat pentru aroma sa ușor caramelizată și afumată.

La felul intermediar s-a servit mantı de Kayseri, celebrii colțunași turcești de dimensiuni mici, umpluți cu carne și serviți cu iaurt afumat din Denizli și pastă de ardei afumată din Ayaș.

La felul principal, invitații au avut de ales între două preparate. Prima variantă a fost biban de mare servit cu tarama, anghinare cu mastic din Urla și frunze de viță din Tokat, iar a doua opțiune a inclus coaste de vită gătite lent, la foc mic, însoțite de unt „ars” din Trabzon, vinete coapte pe jar și pilaf din firik, grâu verde afumat, cu zbârciogi, potrivit Adevarul.ro. 

Nicușor Dan anunță că l-a chemat pe premierul Canadei la București

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, în cadrul Summitului NATO de la Ankara, cu prim-ministrul Canadei Mark Carney. „L-am invitat pe prim-ministrul Canadei la București”, iar „cooperarea noastră în domeniul energiei nucleare este deosebit de robustă”.

Președintele Nicușor Dan a transmis, miercuri, că s-a întâlnit cu prim-ministrul Canadei Mark Carney. Președintele a avut o „întâlnire excelentă la Ankara” cu acesta.

„L-am invitat pe prim-ministrul Carney la București și am fost foarte încântat să accept invitația sa de a vizita Canada”, a scris Dan pe contul său de X.

Potrivit președintelui României, „Canada este unul dintre cei mai apropiați și mai de încredere parteneri ai României”.

„Cooperarea noastră în domeniul energiei nucleare este deosebit de robustă. Are un potențial semnificativ pentru dezvoltare ulterioară. Ne-am angajat să aprofundăm acest parteneriat și să valorificăm vasta experiență a României în utilizarea tehnologiei canadiene. Inclusiv prin partajarea acestei expertize în regiunea noastră”, a scris Dan.

„Vom continua să promovăm Parteneriatul Consolidat dintre România și Canada, valorificând pe deplin oportunitățile pe care le oferă, în beneficiul cetățenilor noștri și al unei Alianțe transatlantice puternice”, a conchis președintele Nicușor Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .