Acasă Actualitate Linia 610 va avea un traseu modificat începând de sâmbătă

Linia 610 va avea un traseu modificat începând de sâmbătă

0



Vehiculele liniei 610 vor circula, începând cu data de 1 august 2026 pentru zilele de sărbătoare şi 3 august pentru zilele de lucru, pe un traseu modificat între „Bd. Banu Manta” şi terminalul „Ghencea”, a anunţat vineri Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Astfel, pe sensul spre terminalul „Ghencea”, traseul va fi următorul: „Bd. Banu Manta”, Şos. Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Piaţa Gării de Nord, str. Witting, Calea Plevnei, Şos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Piaţa Danny Huwe, str. Răzoare, Şos. Panduri, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, terminal „Ghencea”, potrivit agerpres.

Pe sensul spre „Bd. Banu Manta”, traseul este: terminal „Ghencea”, Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, str. Progresului, Piaţa Danny Huwe, str. Răzoare, Şos. Panduri, Bd. Geniului, Bd. Timişoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Şos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, bretea întoarcere tramvai, „Bd. Banu Manta”.

STB reaminteşte că pune la dispoziţia călătorilor posibilităţi multiple de informare în timp real cu privire la circulaţia mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcţionare, modificările de trasee sau de staţii, precum şi toate măsurile iniţiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicaţia InfoTB, pe site-ul STB şi pe paginile oficiale de social media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .