Biroul Parlamentului European a aprobat inițiativa vicepreședintelui legislativului european, Victor Negrescu, de a organiza o serie de evenimente și o sesiune specială în cadrul plenarei care să marcheze împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană (UE).
Aniversarea, care va avea loc la începutul anului viitor, reprezintă un moment de referință atât pentru România, cât și pentru proiectul european, oferind ocazia unui bilanț al transformărilor din ultimele două decenii și a unei reflecții asupra priorităților pentru viitor.
„Împlinirea a 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană este un moment care merită marcat la nivel european. În acești ani, România a beneficiat de libertatea de circulație, investiții importante, fonduri europene, oportunități pentru tineri și dezvoltarea comunităților locale. Este însă și momentul să privim înainte și să discutăm despre locul pe care țara noastră îl poate avea în următorii 20 de ani în construcția europeană. Îmi doresc o Românie cu o voce mai puternică în Uniunea Europeană, capabilă să influențeze deciziile și să valorifice pe deplin oportunitățile apartenenței la proiectul european”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
Evenimentele dedicate aniversării vor reuni reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, ai mediului academic, ai societății civile și ai mediului de afaceri, urmând să evidențieze contribuția României la proiectul european și beneficiile concrete ale apartenenței la Uniunea Europeană pentru cetățeni.
Inițiativa reconfirmă angajamentul vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, de a promova o prezență mai puternică a României la nivel european și de a aduce în prim-plan subiectele cu impact major pentru viitorul țării în cadrul Uniunii Europene.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .