Acasă Știri externe Iranul neagă orice 'plan' de reluare a negocierilor nucleare cu Statele Unite,...

Iranul neagă orice 'plan' de reluare a negocierilor nucleare cu Statele Unite, în timp ce Trump a anunțat discuții pentru 'săptămâna viitoare'

0



Iranul a afirmat joi că nu există încă niciun “plan” pentru a relua negocierile privind programul său nuclear cu Statele Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat discuţii pentru “săptămâna viitoare”, notează AFP, conform Agerpres.

“Speculaţiile despre reluarea negocierilor nu trebuie luate în serios. Aş dori să spun clar că nu s-a ajuns la niciun acord sau aranjament pentru a începe noi negocieri. Nu există încă niciun plan pentru a începe negocierile”, a declarat ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, la televiziunea de stat.

Duminică, secretarul de stat american Marco Rubio a invitat Iranul să negocieze un acord nuclear care să excludă desfăşurarea unor activităţi de îmbogăţirea a uraniului în această ţară, în timp ce Teheranul a susţinut că atacul efectuat de SUA asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului împiedică orice noi tratative cu Washingtonul.

“Vom discuta săptămâna viitoare cu Iranul, s-ar putea să semnăm un acord, nu ştiu”, a anunţat preşedintele american la încheierea summitului NATO de la Haga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.