Acasă Politică Ion Cristoiu explică ce înseamnă pentru Nicușor Dan aducerea lui Ludovic Orban...

Ion Cristoiu explică ce înseamnă pentru Nicușor Dan aducerea lui Ludovic Orban în PNL

0



Ion Cristoiu a vorbit în cea mai recentă pastilă despre mișcarea făcută de Ilie Bolojan și Ludovic Orban. Analistul spune că în opinia sa, se face un pas important în transformarea partidului într-o forță anti Nicușor Dan.

Ludovic Orban se alătură PNL

Preşedintele PNL a declarat miercuri, că negociază cu Ludovic Orban o fuziune PNL- Forţa Dreptei. şi cel mai târziu în primul trimestru al anului viitor vor parcurge procedurile statutare pentru a încheia acest proiect. La rândul lui, Ludovic Orban a afirmat că nu mai există niciun motiv ca liberalii din Forţa Dreptei să nu revină acasă, alături de Ilie Bolojan.

Ion Cristoiu a analizat acest subiect în pastila sa.

„PNL se va pricopsi cu Ludovic Orban, probabil prim-vicepreședinte și o personalitate deosebită a scenei noastre politice, fie și dacă ne gândim la capacitatea domniei sale de a se agita mediatic de dimineață până seara”, a declarat Ion Cristoiu, pentru Gândul.

„Dictatura lui Ilie Bolojan”

Analistul a continuat.

„La ora actuală cred că atenția comentatorilor ar trebui să se îndrepte nu spre putere, Guvern, Președinție, ci spre Opoziție, pentru că aici s-au petrecut și se vor petrece lucruri foarte importante pentru scena politică, pentru alegerile la termen sau anticipate.

Desigur că partidul care trebuie urmărit este PNL, din mai multe motive. Primul este că PNL s-a USR-izat sub conducerea lui Ilie Bolojan, s-a deplasat de la partidul care era, teoretic, de dreapta al oamenilor de afaceri, al capitaliștilor, către partidul neobolșevicilor, al USR. Al doilea motiv: PNL trece tot mai mult sub dictatura lui Ilie Bolojan, o grupare a pus mâna pe acest partid și e pe cale să scoată gruparea poreclită de unii pucistă, ea se intitulează liberal-conservatoare, eu spun că e disidentă, aș spune că este gruparea care întruchipează PNL-ul tradițional, urmaș al lui Ionel Brătianu. Restul, al lui Bolojan, sunt urmașii Anei Pauker se poate spune, sau Dianei Buzoianu”, a mai spus publicistul.

„Șanse puține să-l mai răstoarne pe Ilie Bolojan”

„Aducerea lui Ludovic Orban are drept scop să securizeze și mai puternic funcția, postul, și îl face și mai puțin răsturnabil pe Ilie Bolojan. Este un nou eșec al grupării disidente, care ar merita o discuție mai amplă. De când a început acest conflict, gruparea disidentă, deși conține nume mari ale politicii românești și a fost practic călcată în picioare de către camarila lui Ilie Bolojan, nu a făcut nimic, nici nu văd cum ar face.

Ludovic Orban adus în PNL întărește anti-PSD-ismul lui Ilie Bolojan și mai ales anti-președinte pentru că Ludovic Orban este un mare adversar, vocal mai ales, al președintelui. Prin această mutare și prin tot ceea ce face în ultima vreme Ilie Bolojan se vede că gruparea disidentă are șanse puține să-l mai răstoarne pe Ilie Bolojan”, a conchis Ion Cristoiu.

Ilie Bolojan, către Ludovic Orban: Bine ai revenit acasă!

Ilie Bolojan a anunţat că a avut miercuri o primă discuţie cu Ludovic Orban ca efect al deciziilor celor două partide, PNL şi Forţa Dreptei, de a fuziona.

„Acest proiect este unul necesar pentru România, pentru că suntem într-o situaţie în care dezvoltarea şi-a atins limitele iar pentru ca România să meargă mai departe şi să se dezvolte avem nevoie de reforme profunde. Aceste reforme înseamnă să avem un stat care nu îşi mai risipeşte banii, un stat care oferă servicii mai bune cetăţenilor, un stat care combate privilegiile şi nedreptăţile, care pune economia pe baze sănătoase, care răsplăteşte munca un stat în care se poate prospera. Pentru asta nu este suficient doar să facem o fuziune sau o alianţă politică, e nevoie şi ne propunem să aducem împreună toate energiile din societate toate organizaţiile şi toţi oamenii competenţi care vor să fie parte a acestei schimbări şi să lupte pentru România de mâine pentru România modernă. Asta ne propunem şi ceea ce se întâmplă în această perioadă este un prim pas”, a mai spus Bolojan.

Liderul PNL a menţionat că, „indiferent de declaraţiile care se fac în spaţiul public, vedem că există o axă PSD-AUR, care chiar în aceste zile în Parlament continuă să captureze instituţiile statului”.

„Ceea ce urmărim este să oferim o alternativă serioasă şi atunci când cei care urmăresc să-şi conserve privilegiile se opun oricărei schimbări şi se adună cei care vor să schimbe lucrurile, vor să le îndrepte, vor să elimine aceste privilegii, nu îşi pot permite să rămână dezbinaţi. Pentru aceasta am stabilit că până la începutul lui decembrie vom finaliza negocierile de fuziune şi cel mai târziu, în primul trimestru al anului viitor vom parcurge procedurile statutare, Consilii Naţionale şi Congrese pentru a încheia acest proiect politic şi pentru a continua construcţia începând cu prima parte a anului viitor pentru o forţă politică şi pentru o ofertă bazată pe competenţă pe oameni profesionişti, pe soluţii corecte pentru România.

Îi mulţumesc domnului Ludovic Orban şi colegilor din Forţa Dreptei pentru această decizie. Bine ai revenit acasă!”, a menţionat Bolojan.

Ludovic Orban: „Revenim acasă alături de Ilie Bolojan şi de echipa sa”

Ludovic Orban a anunţat că marţi a convocat Biroul Politic Naţional Forţa Dreptei, care a decis în unanimitate să realizeze fuziunea prin absorbţie a Forţei Dreptei în cadrul Partidului Naţional Liberal.

„Vreau doar să readuc aminte că cei mai mulţi membri Forţa Dreptei sunt liberali, foarte mulţi liberali chiar din anii 90, care au plecat în bejenie atunci când preşedintele Klaus Iohannis a impus conducerii Partidului Naţional Liberal o decizie total potrivnică voinţei alegătorilor liberali şi mandatului acordat de votanţii Partidului Naţional Liberal. Repet, este vorba de impunerea guvernării cu PSD şi a unui proiect de coabitare politică, care, din păcate, a avut efecte profund nocive asupra reprezentării corecte de către Partidul Naţional Liberal a electoratului de dreapta din România. Astăzi, nu mai există niciun motiv pentru ca noi, liberalii din Forţa Dreptei, să nu revenim acasă alături de Ilie Bolojan şi de echipa sa.

Astăzi, preşedintele Ilie Bolojan şi echipa de conducere a Partidului Naţional Liberal au aşezat Partidul Naţional Liberal acolo unde îi este locul Partidului Naţional Liberal iar decizia noastră de a veni alături de echipa lui Ilie Bolojan şi de Partidul Naţional Liberal este o decizie care exprimă încrederea deplină în proiectul lansat de Ilie Bolojan”, a mai spus Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .