Într-o sincronicitate remarcabilă, liderul României a ales să coordoneze o reuniune de guvern împreună cu Volodimir Zelenski, exact în aceeași zi când omologul său maghiar s-a reunit cu Vladimir Putin. Unii ar putea spune că ne aflăm pe direcția corectă a cursului istoric, că ne bucurăm de favorabilitate în mass-media occidentală, însă riscăm să compromitem stabilitatea viitoare a regiunii.
Dacă unor oameni le place să folosească termenul “Putler”, ar trebui să ne rugăm să fim cruțați de un alt tratat ca celebrul “Acord de la Viena”, având în vedere astfel de alianțe. Serbia se aliniază cu Rusia, Bulgaria oscilează și oricând ar putea să sară gardul, iar Ucraina ar putea să nu mai existe; ne rămâne doar Marea Neagră ca un bastion pe “Axa Dreptății”.
Viktor Orban este primul lider din UE care își face apariția alături de Putin de la declanșarea conflictului. Ultimul care a fost văzut în preajma liderului rusesc cred că a fost Macron, când a organizat acea întâlnire pe o masă extinsă, de parcă ar fi fost o ceremonie comemorativă.
Concurs de imagine sau strategii subtile?
Evident, în acest context geopolitic complex, alegerea momentului pentru aceste întâlniri nu pare să fie pur întâmplătoare. În timp ce România încearcă să-și consolideze relația cu Ucraina, având în vedere amenințările din est, Ungaria pare să aibă o abordare mai pragmatică, sau, după unii critici, mai riscantă, apropindu-se de Rusia.
Dar aceasta nu este doar o simplă problemă de alianțe sau afinități politice. Este, de asemenea, o luptă pentru influența în regiune, unde fiecare decizie poate avea repercusiuni semnificative asupra echilibrului de putere.
Pe cine putem conta?
Referirea la “Dictatul de la Viena” este un memento dureros pentru România, rememorând pierderile teritoriale și impactul asupra identității naționale. Acest sentiment de insecuritate, accentuat de situația actuală, subliniază necesitatea unor alianțe puternice și stabile în regiune, dar și nevoia de a avea o politică externă cat mai lucidă. Cu toate că nu prea avem cu cine și deciziile ne sunt dictate din altă parte, sperăm ca de data asta americanii să nu trădeze.
Serbia, Bulgaria și Ucraina reprezintă elemente cheie în această ecuație. Cu Serbia și Bulgaria având tendințe fluctuante în politica lor externă, și cu Ucraina posibil a fi într-un punct de cotitură, România se află într-o poziție dificilă.
Deciziile politice nu sunt niciodată simple, iar contextul actual pare să fie unul dintre cele mai provocatoare. Cu toate acestea, este esențial ca liderii noștri să fie înțelepți (greu de la cei actuali), să privească dincolo de beneficiile imediate (linsul în zonele moi pe la tot felul de “vectori de decizie”) și să acționeze în interesul pe termen lung al națiunii(ceea ce nu s-a întâmplat în cei 30 și ceva de ani trecuți de la revoluție). Fie că este vorba de alianțe, strategii sau decizii diplomatice, România trebuie să rămână neutră și să își urmeze propriul drum în aceste vremuri incerte, fără a continua să se amestece prea mult în “treburile” altora.
