Acasă Politică Întâlnire Bolojan – Fritz. Deciziile luate pentru consultările de la Cotroceni

Întâlnire Bolojan – Fritz. Deciziile luate pentru consultările de la Cotroceni

0



Premierul demis, Ilie Bolojan (PNL), a avut o întâlnire sâmbătă dimineață cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz (USR), la care au decis că partidele pe care cei doi le conduc vor fi „aliniate” la consultările de luni de la Cotroceni pentru formarea viitorului Guvern şi indiferent de formula care se va găsi, PNL și USR vor susţine anumite proiecte comune. Discuția a avut la sediul primăriei Timișoarei.

Ce a spus Ilie Bolojan după întâlnire

  • „A fost o discuţie bazată pe două componente, pe aspectele administrative care ţin de proiectele de dezvoltare ale municipiului Timişoara şi sigur, aspectele politice, respectiv ceea ce se întâmplă începând de săptămâna viitoare, legat de consultările pentru noul guvern, dar şi de acţiunile pe care le putem desfăşura în perioada următoare”.

  • „În plan politic vom fi aliniaţi în consultările cu domnul preşedinte, luni, în aşa fel încât în baza experienţei pe care am avut-o în aceste luni de guvernare pe de-o parte să susţinem, în orice formă de guvernare se va găsi în perioada următoare, proiectele care ţin de absorbţia de fonduri europene, care ţin de stabilitatea financiară a României şi programele de relansare economică în aşa fel încât, pe de-o parte, să închidem această perioadă pe care nu o puteam evita, de constrângeri bugetare şi de reduceri de deficite şi să trecem într-o etapă de relansare economică. De asemenea, vom susţine proiectele care ţin de PNRR în Parlament, pe care aşa cum am anunţat le vom depune în următoarele două săptămâni pentru ca toate jaloanele să fie îndeplinite şi să nu pierdem aceşti bani. Cele două partide vor susţine cele două proiecte care sunt angajamente ale României faţă de Uniunea Europeană”

Ce a spus Dominic Fritz după întâlnire

  • „I-am prezentat premierului interimar Ilie Bolojan proiectele majore ale Timişoarei. Am discutat şi despre situaţia politică, unde decizia de a ne coordona şi alinia în această criză a fost reiterată în discuţia noastră. Am discutat şi despre consultările la Cotroceni, de luni, unde amândoi vom arăta că orice formă de guvernare în care PSD se regăseşte, nu va fi o guvernare pe care o vom putea susţine. Dar suntem responsabili, şi în funcţie de ce se discută şi de rezultatele acestor consultări, şi USR şi PNL sunt partide care nu fug de responsabilitate”, a zis Fritz, după discuția cu Bolojan.

Liderul USR a menţionat şi că este „vital” pentru proiectele esenţiale ale administraţiei locale finanţate din PNRR ca renegocierea acestui program cu Comisia Europeană să fie finalizată cu succes, el arătând că săptămâna viitoare cele două partide vor definitiva un pachet de legi pe care o să le iniţieze împreună în Parlament şi care vizează îndeplinirea jaloanelor PNRR, demonstrând şi prin aceasta că „este un pas de asumare de către USR şi PNL” a reformelor de care are nevoie România.

Renegocierea PNRR este prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni

Ilie Bolojan a mai declarat că renegocierea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în următoarele două săptămâni, este o prioritate pentru Guvern, întrucât în fiecare reşedinţă de judeţ din România se derulează proiecte importante cu finanţare prin acest program şi care trebuie finalizate în următoarele luni.

„Renegocierea programului din următoarele două săptămâni sunt o prioritate şi de aceea, şi pentru municipiul Timişoara, finalizarea acestor proiecte este vitală. De asemenea, sunt multe active şi multe proiecte care sunt astăzi în administrarea Guvernului, în administrarea statului român, care pot fi transferate reşedinţelor de judeţ, în aşa fel încât active care astăzi nu sunt folosite corespunzător să fie folosite. Şi în această perioadă pe care am finalizat-o în cele 10 luni de guvernare, componenta de descentralizare a fost importantă şi o vom susţine şi în perioada următoare, indiferent pe ce poziţie vor fi cele două partide (PNL şi USR, n.r.), dar transferurile de active către primării pentru a putea fi puse în valoare, pentru a putea fi valorificate este o direcţie importantă pe care trebuie să o susţinem”, a afirmat Ilie Bolojan, într-o declaraţie comună pe care a susţinut-o alături de primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, lider al USR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.