Acasă Vremea INHGA a emis un nou Cod galben de inundații pe râuri din...

INHGA a emis un nou Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe: zonele vizate (hartă)

0


Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la ora 12:00, pentru râuri din 14 judeţe, unde se pot produce viituri rapide, inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri.

Zonele vizate

Potrivit hidrologilor, avertizarea vizează sectoare de râuri din judeţele Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Covasna, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, aferente bazinelor hidrografice Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi râurilor din Dobrogea.

În intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 12:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, precum şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de atenţie.

Recomandări pentru populație

Hidrologii recomandă populaţiei din zonele vizate să evite traversarea cursurilor de apă şi a zonelor inundabile, să ia măsuri pentru protejarea bunurilor aflate în zone cu risc şi să urmărească avertizările transmise de autorităţi.

INHGA precizează că prognoza hidrologică va fi actualizată în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice şi hidrologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.