Un bărbat este cercetat de procurorii din Constanţa după ce şi-a lovit soţia cu pumnii şi palmele în zona feţei, a tras-o de păr, iar apoi a târât-o pe podea până în curtea imobilului. La aceste scene au asistat şi doi copii, unul de patru ani şi celălalt de 14 ani. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Ce spun procurorii
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat, vineri, că un bărbat este anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
”În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 30.09.2026, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Constanţa, pe fondul unui conflict cu soţia sa, a agresat-o fizic pe aceasta, trăgând-o de păr şi aplicându-i lovituri cu palmele şi pumnii în zona feţei, după care a târât-o pe podea până în curtea imobilului. Incidentul s-a petrecut în prezenţa mai multor membri ai familiei, printre care doi minori, în vârstă de 4, respectiv 14 ani”, au afirmat procurorii.
Bătăușul a fost arestat preventiv
Ei au precizat că victima a suferit leziuni care au necesitat două zile de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .