Acasă Actualitate Incendiu la restaurantul unei pensiuni din Slănic-Moldova

Incendiu la restaurantul unei pensiuni din Slănic-Moldova

0



Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la restaurantul unei pensiuni din oraşul Slănic-Moldova, flăcările manifestându-se generalizat la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi”, au transmis reprezentanţii ISU Bacău, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, incendiul a fost localizat, iar echipajele operative acţionează pentru lichidarea acestuia.

La locul intervenţiei au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Oneşti. În sprijin intervine şi o autospecială de stingere aparţinând Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slănic-Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.