Acasă Sport Ianis Hagi a primit o veste bună. Va putea juca pentru Rangers...

Ianis Hagi a primit o veste bună. Va putea juca pentru Rangers în Europa League

0



Antrenorul celor de la Rangers a decis să-l includă pe Ianis Hagi pe lista echipei Glasgow Rangers pentru Europa League. Internaționalul român a avut în ultima perioadă evoluții bune pentru echipa sa de club.

Rangers este calificată direct în optimile de finală ale competiției, iar antrenorul Philippe Clement avea dreptul de a efectua trei schimbări în lot. Noutățile lui Clement sunt Ianis Hagi, Danilo și Clinton Nsiala, care îi înlocuiesc pe Neraysho Kasanwirjo, Oscar Cortes șu Kieran Dowell.

Hagi a revenit în vara trecută la scoțieni după ce împrumutul său la Alaves s-a încheiat. A fost însă în conflict cu clubul și trimis la echipa a doua. În octombrie, după ce și-a renegociat contractul a fost primit la prima echipă, dar nu a mai putut să fie inclus pe lista jucătorilor eligibili pentru Europa League.

Lotul lui Rangers pentru Europa League cuprinde jucătorii:

portari: Jack Butland, Liam Kelly, Lewis Budinauckas;

fundași: James Tavernier, Ridvan Yilmaz, Robin Propper, John Souttar, Dujon Sterling, Jefte, Leon Balogun, Clinton Nsiala;

mijlocași: Connor Barron, Mohamed Diomande, Nedim Bajrami, Nicolas Raskin, Ianis Hagi;

atacanți: Cyriel Dessers, Tom Lawrence, Vaclav Cerny, Hamza Igamane, Danilo.

Pe lista B figurează Ross McCausland, Bailey Rice, Leon King, Mason Munn și Findlay Curtis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .