Acasă Economie IA ar putea declanșa retrageri masive de bani din bănci. Scenariul care...

IA ar putea declanșa retrageri masive de bani din bănci. Scenariul care îi îngrijorează pe economiști

0



Inteligența artificială ar putea schimba radical modul în care oamenii își gestionează economiile și ar putea provoca retrageri masive de bani din bănci. Un economist american avertizează că această evoluție ar putea afecta întregul sistem financiar, conform Mediafax.

Noile instrumente bazate pe inteligență artificială ar putea permite transferarea automată a economiilor către conturile care oferă dobânzi mai avantajoase. Pentru clienți, această posibilitate ar însemna câștiguri mai mari, dar pentru bănci ar putea reprezenta pierderea unor sume importante.

Avertismentul a fost lansat de Torsten Slok, economistul-șef al companiei americane de investiții Apollo Global Management, care atrage atenția asupra riscurilor pe care agenții de inteligență artificială le-ar putea crea pentru sectorul bancar.

Cum ar putea IA să mute automat banii între conturi

Potrivit economistului american, citat de CNBC, agenții de inteligență artificială, precum Muse, dezvoltat de Meta, ar putea ajuta clienții să își transfere automat economiile din conturi cu dobânzi foarte mici către cele care oferă câștiguri mai mari.

Pentru a ilustra acest risc, Torsten Slok a prezentat situația din Statele Unite, unde dobânda medie anuală pentru conturile curente este de numai 0,1%, în timp ce unele companii financiare oferă dobânzi cuprinse între 3,3% și 5%.

Astfel, un agent IA ar putea identifica ofertele mai avantajoase și ar putea muta banii clienților fără ca aceștia să fie nevoiți să compare permanent dobânzile disponibile.

De ce s-ar putea confrunta băncile cu retrageri masive

În urmă cu o lună, economistul-șef al Apollo a atras atenția asupra riscurilor pe care utilizarea pe scară largă a acestor instrumente le-ar putea avea asupra stabilității sistemului bancar. „Dacă fiecare gospodărie ar folosi agenți IA pentru a obține randamente mai bune pentru banii disponibili, băncile ar putea pierde o mare parte din depozitele ieftine pe care se bazează pentru a acorda împrumuturi”, a explicat Torsten Slok.

Există însă și o perspectivă mai puțin alarmantă pentru bancheri. Specialiștii Bank of America consideră că băncile își vor dezvolta propriile instrumente bazate pe inteligență artificială, reducând astfel riscurile.

Până atunci, investitorii rămân preocupați de efectele pe care agenții IA le-ar putea avea asupra depozitelor, comisioanelor și profitabilității instituțiilor bancare, au explicat aceștia.

Într-o notă din octombrie, banca americană a precizat că instituțiile financiare ar putea fi nevoite să își adapteze serviciile, deoarece agenții IA ar putea ajunge să aleagă și să gestioneze produsele bancare în numele clienților.

Probleme și în locuințe. Modelele AI ar putea în curând să se copieze singure pe dispozitivele inteligente

Compania americană Anthropic avertizează că modelele de inteligenţă artificială de mici dimensiuni ar putea dobândi în următoarele luni capacitatea de a se replica autonom pe dispozitive conectate la internet, precum televizoarele inteligente sau electrocasnicele, relatează CNBC. O asemenea evoluţie ar putea crea noi riscuri de securitate cibernetică şi ar îngreuna controlul asupra sistemelor AI.

Potrivit cercetătorilor Anthropic, modelele ar putea exploata vulnerabilităţile dispozitivelor pentru a utiliza puterea lor de calcul şi a se răspândi în alte echipamente, fără să depindă de centre de date costisitoare. O astfel de reţea ar fi dificil de oprit, deoarece nu ar exista un punct central prin care să poată fi dezactivată.

În cadrul experimentelor, Anthropic a testat funcţionarea unui model AI Google, Gemma4-26B-A4B, pe o reţea de 15 dispozitive Android TV ieftine. Cercetătorii au explicat că modelele prea mari pentru un singur dispozitiv ar putea fi împărţite în componente distribuite pe mai multe echipamente.

Compania subliniază că nu există deocamdată un sistem AI complet autonom care să se reproducă necontrolat, însă agenţii AI devin tot mai capabili să execute etapele necesare replicării. Într-un scenariu extrem, mai multe modele ar putea acţiona simultan pe dispozitive diferite, folosind metode variate de propagare şi exploatând vulnerabilităţile de securitate.

Anthropic avertizează că apariţia unor asemenea sisteme ar putea anticipa dezvoltarea unor modele capabile să pătrundă în infrastructuri informatice mai bine protejate sau să fure chei de acces la servicii digitale. Cercetarea se înscrie în seria avertismentelor lansate de Anthropic şi OpenAI privind necesitatea unor mecanisme mai stricte de control şi securitate pentru inteligenţa artificială avansată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .