Acasă Sport Holger Rune își amână revenirea după accidentarea gravă din 2025

Holger Rune își amână revenirea după accidentarea gravă din 2025

0



Holger Rune, fost jucător din Top 4 ATP, a anunțat luni că nu va putea reveni nici la Hamburg Open, nici la Roland-Garros, după ce a resimțit din nou probleme la genunchiul stâng în timpul recuperării după ruptura tendonului lui Ahile, accidentare suferită în toamna anului trecut.

Tenismenul danez, în vârstă de 23 de ani, a transmis că decizia de a se retrage a fost una extrem de grea, mai ales din cauza legăturii speciale pe care o are cu sezonul de zgură și cu turneul de la Paris, potrivit Mediafax.

„Abia așteptam să revin la Hamburg și știți cu toții cât de mult iubesc zgura și cât de special au fost mereu pentru mine Parisul și Roland-Garros. Nu a fost deloc o decizie ușoară”, a declarat Rune, într-un comunicat oficial.

Danezul cu 4 titluri ATP în palmares a explicat că nu vrea să forțeze revenirea în circuit.

„Pentru mine nu este vorba doar despre a putea juca unul sau două meciuri. Vreau să fiu pregătit pentru un turneu întreg. Nu vreau să revin simțindu-mă aproape gata, ci 110% pregătit atunci când voi păși din nou pe teren”, a spus danezul.

Rune a mai transmis că reacția genunchiului este una pozitivă și că lucrează deja pentru revenirea pentru sezonul de iarbă.

Accidentat grav în octombrie 2025, după ruptura tendonului lui Ahile stâng, Rune a coborât până pe locul 40 ATP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.