Acasă Vremea HARTĂ | Ultima răbufnire a verii: Trecem de la 36°C la ploi...

HARTĂ | Ultima răbufnire a verii: Trecem de la 36°C la ploi abundente și temperaturi scăzute în doar câteva ore. România, lovită de o schimbare bruscă a vremii

0



Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare Cod portocaliu și Cod galben de caniculă pentru aproape jumătate de țară. Pe timpul zilei va fi extrem de cald, dar începând de vineri seară, dar și în zilele următoare, vom avea parte de ploi abundente și o scădere a temperaturilor.

Pe timpul zilei vom avea parte de Cod portocaliu de caniculă și maxime de 36 de grade

Vineri (11 septembrie) în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sud-estul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade.

Cele mai mari valori se vor atinge în județele Arad și Olt unde local va fi caniculă și disconfort termic (indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități).

În Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate.

Maximele termice se vor situa între 33 și 36 de grade. Cele mai mari valori, canicula și disconfortul termic accentuat (indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități) vor fi în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj.

De vineri seară încep ploile și scad temperaturile

De asemenea, pe parcursul zilei de vineri (11 septembrie), în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi intensificări ale vântului, iar la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h.

Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri (11 septembrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 septembrie) în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă (12 septembrie) și duminică (13 septembrie) în sud, est și centru.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze de 50…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .