Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Hansi Flick, a afirmat că formaţia sa nu-şi permite să slăbească ritmul după acest început de sezon în care a marcat multe goluri, informează DPA.
Barcelona, care va juca duminică pe terenul lui Levante, a înregistrat victorii pe linie în toate competiţiile.
Echipa lui Flick a marcat câte cinci goluri în patru dintre cele cinci meciuri disputate, înscriind zece goluri în ultima săptămână, în partidele cu Valencia şi Feyenoord, potrivit Agerpres.
„Suntem foarte fericiţi să jucăm la acest nivel, dar ştim că trebuie să demonstrăm acest lucru în fiecare meci. Ne cunoaştem valoarea, dar trebuie să ne păstrăm mentalitatea, concentrarea şi intensitatea”, a declarat Flick în conferinţa de presă dinaintea partidei cu Levante.
Barcelona vizează al treilea titlu consecutiv în La Liga, iar Flick a spus: „Nu se schimbă nimic. Toată lumea vrea să câştige Liga Campionilor, este visul nostru. Dar şi câştigarea a trei titluri de campioană la rând este importantă. Ar fi ceva incredibil, dar mai avem un drum lung de parcurs. Important este modul în care ne antrenăm. Ne menţinem nivelul. Recuperarea este importantă, la fel ca somnul şi alimentaţia. Avem meciuri la fiecare trei zile. Jucătorii trebuie să simtă ce funcţionează bine pentru ei. Zilele dintre meciuri sunt foarte importante. Şi trebuie să progresăm la toate capitolele, inclusiv în privinţa facilităţilor. În curând va exista o sală de sport nouă, iar acest lucru ne va ajuta. Vom progresa şi vom lua lucrurile pas cu pas.”
Raphinha este cel mai bun marcator al echipei, cu opt goluri în toate competiţiile. Lamine Yamal are cinci, iar Fermin Lopez, patru.
Rayo Vallecano este singura echipă care a marcat împotriva Barcelonei în acest sezon, în meciul pierdut cu 2-5 pe Camp Nou.
„Este un lot echilibrat. Dacă ne uităm la meciuri, suntem mai buni decât în sezonul trecut, atât în atac, cât şi în apărare”, a spus Flick.
„Toţi jucătorii din linia defensivă evoluează la un nivel fantastic. După Cupa Mondială, (Pau) Cubarsi se află într-o formă fenomenală. Este concentrat şi ştie să-şi folosească bine corpul. S-a dezvoltat din punct de vedere fizic, ceea ce este important. De asemenea, joacă foarte bine atunci când distribuie mingea. Iar (portarul) Joan (Garcia) face o treabă bună”, a adăugat tehnicianul.
Levante a înregistrat până acum o victorie, două remize şi o înfrângere, cel mai notabil rezultat fiind victoria cu 5-2 în faţa lui Betis Sevilla, obţinută în precedentul meci de pe teren propriu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .