Acasă Actualitate Guvernul acordă majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la PNRR. Banii vor depinde de îndeplinirea obiectivelor

Guvernul acordă majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la PNRR. Banii vor depinde de îndeplinirea obiectivelor

0
Guvernul acordă majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la PNRR. Banii vor depinde de îndeplinirea obiectivelor



Angajații implicați în gestionarea și implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor putea beneficia, până la sfârșitul lunii august 2026, de o majorare salarială lunară de 40%, însă acordarea acesteia va fi condiționată de rezultatele obținute. Guvernul a aprobat un nou sistem de evaluare a performanței care urmărește lunar activitatea personalului responsabil de fondurile europene, astfel încât nivelul bonusului salarial să fie legat direct de gradul de realizare a reformelor, jaloanelor și țintelor asumate de România prin PNRR.

Evaluare lunară pentru personalul care gestionează fonduri europene

Executivul a adoptat o hotărâre prin care introduce un mecanism de evaluare periodică a angajaților care au atribuții în gestionarea asistenței financiare europene, notează News.ro.

Măsura se aplică personalului care lucrează în activități legate de elaborarea, negocierea, aprobarea, gestionarea și implementarea PNRR, precum și în domeniile reglementate de regulamentele europene și memorandumurile de finanțare aplicabile.

Potrivit Guvernului, noul sistem urmărește să lege nivelul stimulentelor salariale de performanța efectivă înregistrată în activitatea curentă.

”Se creează astfel posibilitatea corelării nivelului majorării salariale cu performanţa efectiv realizată în activitatea curentă aferentă implementării PNRR”, arată Executivul.

Majorarea de 40% se acordă până la 31 august 2026

Conform noilor prevederi, angajații implicați în implementarea PNRR vor putea primi o majorare salarială lunară de 40% până la data de 31 august 2026.

Acordarea acesteia va fi făcută pe baza unui raport individual de activitate aprobat de conducătorul instituției din care face parte angajatul.

”Astfel, pentru personalul implicat în implementarea PNRR, până la data de 31 august 2026 se va aplica o majorare salarială lunară de 40%, în baza unui raport individual de activitate aprobat de conducătorul instituţiei. Acest procent de majorare salarială are în vedere gradul de îndeplinire de minim 50% pe ordonator principal/personal a reformelor, ţintelor şi jaloanelor aferente, în concordanţă cu atribuţiile din fişa postului”, subliniază Guvernul.

Instituțiile vor stabili propriile criterii de monitorizare

Pentru aplicarea noilor reguli, fiecare conducător de instituție va emite un ordin prin care vor fi stabilite activitățile și subactivitățile rămase de realizat în cadrul reformelor și proiectelor asumate prin PNRR.

Tot prin aceste ordine vor fi aprobate și modelele de raport individual de activitate pe baza cărora va fi evaluată performanța angajaților.

Guvernul precizează că detaliile mecanismului vor fi reglementate prin acte administrative emise de ordonatorii principali de credite.

Măsura are ca scop accelerarea implementării PNRR

Executivul susține că noul sistem este necesar pentru a accelera ritmul de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene și pentru a asigura respectarea obligațiilor asumate de România prin PNRR.

Potrivit autorităților, aplicarea măsurii presupune introducerea unor proceduri unitare și clare de evaluare a performanței.

”Aplicarea măsurii necesită stabilirea unor proceduri interne clare şi unitare privind evaluarea lunară a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă Revizuirea lunară a majorării salariale nu poate depăşi nivelul stabilit prin ultima evaluare a performanţelor profesionale individuale. Mecanismul este similar celui utilizat pentru personalul nominalizat în echipele de proiect, reglementat prin HG nr. 234/2023”, se mai arată în comunicatul oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.