Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au căsătorit în Portugalia, la data de 11 august 2026. Toată lumea s-a așteptat la un eveniment grandios, dar cei doi au surprins. Au preferat o ceremonie discretă la care au participat doar persoanele apropiate.
Cine a participat la ceremonie
Din imaginile apărute, doar nouă invitați au fost prezenți. Cei cinci copii, Ivana (sora Georginei), Miguel Paixao (un prieten apropiat al fotbalistului) și cuplul spaniol format din bijutierul Jose Sangil și soția sa, Monica.
Primele imagini de la nuntă
Revista Vogue a publicat primele imagini.

Jurnaliștii spun că data aleasă, 11 august a avut o semnificație aparte pentru cuplu.
A fost prima dată când Ronaldo și Georgina s-au întâlnit, în urmă cu 10 ani. Întâlnirea a avut loc într-un magazin de lux din Madrid unde ea lucra la acea vreme.
Bijuterii de 75 milioane de dolari
După cum se știe, soția lui Ronaldo adoră bijuteriile, fiind văzută cu piese care valorează milioane de euro. Pentru nuntă a ales un set care valorează 75 de milioane de dolari.

Ce spune Georgina despre nuntă
”În viitor vom avea o nuntă mare, să putem sărbători cu familia și prietenii. Acest an a fost unul cu angajamente de serviciu, competiții. Când eram mică, visam la cel mai mare castel, la cea mai mare trăsură, la cea mai lungă rochie, la o coroană plină de diamante. Și acum spun nu.
Îmi doresc ceva intim, cu partenerul meu și copiii noștri, acasă. Pentru că avem toate acestea la îndemână în fiecare zi. Dar ceva intim, asta e mai neobișnuit pentru noi. Intimitatea este neprețuită”, a spus Georgina.
Contract prenuptial
Daily Mail susține că Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez au semnat un acord prenupțial la un notar din Lisabona. Una dintre clauze prevede că fiecare își va păstra numele actual. De asemenea, bunurile deținute individual înainte de căsătorie vor rămâne strict separate.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .