Acasă Actualitate FOTO Noi detalii în cazul polițistului omorât de fiul său la Piatra Neamț: Mărturiile martorilor și pistele analizate acum de procurori

FOTO Noi detalii în cazul polițistului omorât de fiul său la Piatra Neamț: Mărturiile martorilor și pistele analizate acum de procurori

0
FOTO Noi detalii în cazul polițistului omorât de fiul său la Piatra Neamț: Mărturiile martorilor și pistele analizate acum de procurori


Apar noi detalii în cazul crimei care a șocat comunitatea din Piatra Neamț și a provocat emoție în întreaga țară. Polițistul de 50 de ani ucis luni seară în centrul orașului ar fi încercat să ceară ajutor în ultimele sale momente de viață, potrivit martorilor aflați la fața locului. Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact ce a declanșat conflictul dintre victimă și fiul său de 22 de ani, principalul suspect în dosar. Potrivit unor surse apropiate cazului, totul ar fi pornit de la o presupusă moștenire.

Vezi și: Poliţist din Piatra Neamţ, înjunghiat mortal de fiul său, pe stradă. Tânărul a fost reținut – Stiripesurse

Martor: „Săriți că mă omoară”

Noi mărturii conturează tabloul ultimelor clipe trăite de polițistul din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț.

Un tânăr aflat în apropiere a declarat că i-a văzut pe cei doi ieșind din scara blocului în timp ce se certau.

„I-am văzut când au ieșit din scară încăierați. Tatăl deja sângera și striga după ajutor: «Săriți că mă omoară»”, a povestit martorul.

Acesta spune că oamenii aflați în zonă nu au realizat imediat gravitatea situației.

„La început am crezut că se bat. După aceea ne-am dat seama că era ceva mult mai grav”, a declarat acesta.

Atacul ar fi durat mai puțin de un minut

Potrivit relatărilor martorilor, conflictul a escaladat extrem de rapid.

Mai multe persoane aflate în zonă susțin că victima s-a prăbușit după primele lovituri, însă agresiunea nu s-ar fi oprit în acel moment.

„L-a înjunghiat de câteva ori, bărbatul a căzut inconștient. Inițial, tânărul s-a îndepărtat, după care s-a întors și a lovit iar cu același cuțit”, a declarat unul dintre martori.

Aceleași surse afirmă că întregul episod s-ar fi desfășurat în mai puțin de un minut.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă sunt analizate de anchetatori și urmează să fie coroborate cu declarațiile persoanelor prezente la fața locului.

O tragedie care a lovit o familie de polițiști

Cazul a produs un puternic impact emoțional și în interiorul sistemului.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ Neamț, soția victimei lucrează la rândul său în Poliție, în cadrul compartimentului Resurse Umane.

Femeia a ajuns la locul tragediei la scurt timp după atac și a fost surprinsă lângă trupul soțului său.

Pentru colegii victimei, tragedia este cu atât mai greu de înțeles cu cât polițistul era cunoscut drept un profesionist apreciat și o persoană discretă.

crima33-471x628

Ceartă mortală de la o presupusă moștenire

În acest moment, procurorii și polițiștii încearcă să stabilească exact motivele care au dus la conflictul fatal.

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora între tată și fiu ar fi existat tensiuni mai vechi. Vecinii susțin că băiatul de 22 de ani intrase într-un anturaj dubios și se certa des cu tatăl lui.

Potrivit unor surse, motivul ar fi fost o dispută legată de o moștenire. Tânărul ar fi dorit să primească un apartament de la părinți, însă tatăl său nu a fost de acord. Părinții ar fi avut un apartament în București, care, se pare, urma să ajungă la fiica lor, sora presupusului autor, și nu la acesta.

De asemenea, urmează să fie analizate toate probele ridicate în cauză, inclusiv eventuale expertize medico-legale și toxicologice.

Suspectul este cercetat pentru omor

Potrivit IPJ Neamț, incidentul s-a produs în jurul orei 21.00, pe bulevardul Mihail Eminescu din municipiul Piatra Neamț.

„Pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 50 de ani, polițist în cadrul S.P.C.R.P.I.V. Neamț, a fost înjunghiat cu un cuțit de către fiul său, în vârstă de 22 de ani”, au transmis reprezentanții Poliției.

Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru salvarea victimei, fiind constatat decesul.

Tânărul a fost preluat de polițiști și se află în custodia autorităților, iar cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.