În plină grevă generală, medicii au intrat în balconul plenului Parlamentului!
Este a doua zi de grevă generală în sistemul de sănătate, în contextul Legii salarizării pregătite de Guvernul Bolojan.
Medicii, asistentele și infirmierele au ajuns și în Parlament. Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a anunțat prezența acestora la balconul plenului Parlamentului.
În plină grevă generală, medicii au intrat în balconul plenului Parlamentului!
„Stimați colegi, înainte de a spune câteva cuvinte, vă rog să vă uitați la balconul plenului, unde este un grup de medici, un grup de asistente și un grup de infirmiere și vă rog să-i aplaudați!
Au venit aici ca să vedeți că există. Croitorașul cel Viteaz, Ilie Bolojan, a tăiat până nu mai are ce tăia, a început să peticească.
Cum puteți susține ca un medic de anestezie, terapie intensivă să piardă 4.000 de lei pe lună la salariu?
Cum puteți susține ca o infirmieră care șterge la fund zeci de pacienți, noaptea, să piardă 1.500 de lei la salariu?
Cum puteți susține, ipocriților, că, cu memorandumul făcut aseară din disperare politică, la Spitalul Militar Central din București, într-un context geopolitic dificil, să alocați doar patru posturi? Iar la Spitalul din Bihor 131?”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Alexandru Rogobete, către „Croitorașul cel Viteaz” Bolojan: „În sistemul de sănătate nu puteți tăia cu barda”
„Oameni buni, votați amendamentul și lăsați sănătatea în pace, că o distrugeți! Habar nu aveți ce înseamnă sistemul de sănătate!
În sistemul de sănătate nu puteți tăia cu barda, așa cum credeți voi! Deficitul nu se poate calcula în viața unui om.
Mulțumesc și felicitări, oameni buni! Pentru voi suntem aici!”, a mai spus social-democratul.

Partidul Social Democrat are un amendament la Pl-x nr. 448/2026, în urma căruia ar urma să se deblocheze angajările din sistemul de sănătate.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi fac excepție de la prevederile alin. (1) al articolului XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, cu modificările și completările ulterioare, unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății, precum și unitățile sanitare din subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat”, este amendamentul PSD prin care ar urma să se dea drumul la angajări în sistemul de sănătate.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .