Pompierii intervin, luni, după ce s-au semnalat scurgeri la vana de alimentare a unui vagon care transportă motorină. Trenul format din 37 de vagoane este staţionat în apropierea haltei Rădoieşti.
Anunțul ISU Teleorman
”Un tren de marfă ce transporta motorină prezintă scurgeri minore la vana de alimentare a unui vagon. Trenul este format din 37 de vagoane, dintre care 36 încărcate cu motorină, iar locomotiva este electrică”, anunţă, luni, ISU Teleorman.
Trenul este staţionat în apropierea haltei Rădoieşti
Sursa citată a precizat că trenul este staţionat în apropierea haltei Rădoieşti.
”A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică, au fost luate măsuri pentru evacuarea populaţiei pe o rază de aproximativ 300 mp, iar o echipă tehnică a transportatorului se deplasează la faţa locului pentru remedierea defecţiunilor”, au precizat pompierii.

Forţele de intervenţie din cadrul Detaşamentului Roşiorii de Vede asigură măsurile de prevenire şi stingerea a incendiilor cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.








This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .