Supravieţuitor miraculos după un vaccin rusesc anti-COVID-19 care aproape l-a costat viaţa, regizorul rus Andrey Zvyagintsev le propune spectatorilor, prin intermediul filmului său „Minotaur”, proiectat marţi în competiţia Festivalului de la Cannes, o dramă despre un cuplu din burghezia rusă, având ca fundal războiul şi destrămarea societăţii, informează AFP.
Regizorul s-a tratat în Europa şi a decis să rămână să locuiască în Franţa, unde a scris scenariul lungmetrajului „Minotaur”, pe care l-a filmat apoi la Riga, în Letonia, neputând să o facă în Rusia, potrivit Agerpres.
Andrey Zvyagintsev a rămas în comă pentru o vreme şi a fost incapabil să meargă timp de aproape un an, după o reacţie extremă la vaccinul rusesc Sputnik V, dezvoltat împotriva COVID-19.
„Eram în pragul morţii. Aproape că pot să vă spun că am trecut în cealaltă parte. Şi, din cealaltă parte, mi-am spus că nu era chiar atât de interesant acolo”, a declarat regizorul rus, în vârstă de 62 de ani, al cărui precedent lungmetraj a fost lansat în urmă cu nouă ani („Nelyubov”/ „Fără iubire” – Premiul Juriului la Cannes în 2017).
„Pandemia m-a afectat foarte tare. Eram ţintuit la pat. Nu-mi puteam mişca nici mâinile, nici picioarele”, a dezvăluit el.
„Minotaur”, un remake al filmului „La femme infidele” (1969) al lui Claude Chabrol, spune povestea lui Gleb, un antreprenor de succes care trăieşte împreună cu soţia sa, Galina, şi fiul lor într-o casă frumoasă la marginea pădurii. Gleb îşi conduce afacerea, ocupându-se în acelaşi timp de găsirea în cadrul companiei sale a unor recruţi pentru armata rusă.
Soţia sa, Galina, se plictiseşte de această viaţă rigidă şi pare să aibă o relaţie extraconjugală, ceea ce îl va determina pe soţul ei să angajeze pe cineva pentru a investiga situaţia.
Coşmar
Finalizat în 2023, scenariul acestui film plasează intriga la câteva luni după izbucnirea războiului din Ucraina, în plină mobilizare a recruţilor pentru a lupta pe front. Filmul prezintă o societate în care politicienii şi decidenţii economici îi trimit la moarte pe cetăţenii consideraţi a fi mai puţin productivi, păstrându-i pe cei mai utili pentru economia rusă.
„Este imposibil să filmezi un basm sau o poveste melodramatică lipsită de orice context social, politic etc. Aşa s-a strecurat războiul în filmul nostru”, a explicat Andrey Zvyaguintsev.
A fost pentru prima dată când regizorul nu a filmat în ţara sa, unde filmul are şanse mici să fie lansat vreodată, având în vedere că cineastul rus promovează un discurs anti-război.
„Aşa cum este făcut filmul, nu va obţine certificatul de distribuţie”, anticipează regizorul. „Dar în Rusia, industria pirateriei este în plină expansiune, aşa că toţi cei care doresc să-l vadă îl vor vedea cu siguranţă”, crede cineastul rus.
„Cei care sunt de acord că e timpul să punem capăt acestui iad, că este un coşmar şi o catastrofă pentru Rusia, (…) vor vedea filmul într-o manieră lucidă, în solidaritate cu cineaştii, şi vor fi mulţi dintre ei care vor gândi astfel”, afirmă regizorul peliculei.
Actorul principal, Dmitriy Mazurov, încă locuieşte şi lucrează la Moscova. „În artă, teatru şi cinema, nu există graniţe, nu există teritorii; există o singură lume comună şi aceasta este lumea artei”, a declarat el.
Dmitriy Mazurov ar dori foarte mult să vadă filmul proiectat în Rusia, unde „toată lumea visează să-l vadă”, afirmă el.
Andrey Zvyagintsev este unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti contemporani ai Rusiei, iar cele mai recente trei filme ale sale au câştigat premii la Cannes.
Cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară în perioada 12-23 mai.






