Acasă Cultură Feli aduce concertul "Între Lumi" la Sala Palatului, pe 24 februarie 2027

Feli aduce concertul "Între Lumi" la Sala Palatului, pe 24 februarie 2027

0



Feli (Felicia Donose) aduce la Sala Palatului din Capitală, pe 24 februarie 2027, concertul „Între Lumi”, un eveniment construit la graniţa dintre pop-ul urban şi influenţele folclorice.

Potrivit site-ului eventim.ro, „Între Lumi” propune piese cunoscute, reinterpretări surprinzătoare, momente inedite şi o producţie vizuală spectaculoasă, într-un concert conceput special pentru Sala Palatului.

Pentru prima dată, universul său muzical este adus pe scenă într-o formulă amplă, în care două lumi sonore coexistă şi se completează: de o parte, energia contemporană a bandului său pop, iar de cealaltă forţa autentică a muzicii tradiţionale, adusă la viaţă alături de Taraful Fraţilor Cazanoi, invitaţi speciali ai serii, precizează sursa citată, conform Agerpres.

„Între tradiţie şi prezent. În mijlocul acestor două lumi se află Feli, artista care a transformat această fuziune într-o identitate proprie şi care trece firesc de la emoţia unei balade la energia unui refren care ridică o sală întreagă în picioare. Mai mult decât un simplu show, este o călătorie prin poveşti, emoţii şi identităţi muzicale care se întâlnesc într-un singur loc”, se arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .